Agricultor cercetat penal pentru că a declarat la APIA mai mult teren decât are



Un proprietar de teren din Timiș care a declarat o suprafață de teren mai mare la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură este cercetat penal pentru că a dat declarații false și a încercat să fraudeze statul, însă numărul celor care au declarat suprafețe mai mari a fost de ordinul zecilor.
Directorul APIA Timiș, Florin Faur, a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că au fost zeci de cazuri în care proprietarii au declarat mai mult teren, unii pentru că nu-și cunoșteau limitele proprietății, alții pentru că au vrut să obțină foloase materiale.
„Majoritatea fermierilor din cei care au declarat mai mult au depus declarații artificiale, pentru că ei s-au poziționat greșit în blocurile fizice. Abia la confruntarea ulterioară pe care au avut-o și-au dat seama că nu trebuia să își declare terenul acolo”, a declarat Florin Faur.
Potrivit acestuia, după verificările pe teren au fost descoperite și cazurile în care s-a încercat fraudarea. Un proprietar a declarat greșit un teren de câteva sute de hectare și a fost depistat prin sistemul de teledetecție.
„Am avut și duble declarații, de regulă acestea au fost în sfera arendaș-arendator, și au declarat terenul și proprietarul și utilizatorul, în condițiile în care se acordă doar utilizatorului de teren suma. La ora aceasta este un caz pe rol, nu pot să vă dau detalii. Este vorba de o suprafață de câteva sute de hectare, o pășune comunală și în mod sigur vor mai apărea și alte cazuri”, a afirmat Florin Faur.
Proprietarii de terenuri agricole din județul Timiș au declarat, anul trecut, că dețin 523.000 de hectare de pământ, dar în baza de date a APIA Timiș figurează doar 495.000 de hectare. În aceste condiții, s-a constatat o diferență de aproximativ 30.000 de hectare, care rezultă din supraestimarea proprietarilor de teren.