Abia trecutele alegeri dintr-un colegiu rural, pentru un mandat scurt de deputat, câștigate de un personaj aparent pitoresc (Adrian Rădulescu), susținut de PDL, au îndreptat atenția publicului și grijile electorale ale politicienilor spre rezolvarea dilemei: cine și în ce fel câștigă voturi la sate?
Zgomotosul Rădulescu nu este un oarecare „om al pamântului”, deși asta este o etichetă de care au făcut mare caz atât el, cât și susținătorii săi politici. Om de afaceri, dar și șef al unui soi de organizație sindicală (LAPAR), a păzit cu sârg ușa lui Dacian Cioloș, când acesta a fost ministrul Agriculturii (a păzit-o atât de eficient încât în videoclipul oficial de prezentare a actualului comisar european al Agriculturii, Rădulescu apare aruncând amical cu zăpadă în fostul său ministru, altfel o persoană sobră, nedegustătoare de situații spontane). După ce s-a plictisit să fie secretar de stat la Agricultură, „omul pământului” s-a convertit în deputat, evident într-un colegiu de „la țară”.
Însă nu este obigatoriu ca o traiectorie de felul celei a lui Rădulescu să fie literă de Biblie a succesului și pentru alți candidații în deputățiile de „la țară”. Este însă necesar ca „vânătorii de capete” ai partidelor să iasă din tiparul după care „la țară” poți merge cu oricine și la grămadă, că tot se aleg pe bază de arginți, harbuji, orătănii congelate și mături fermecate. Cine dintre strategii electorali va înțelege și va influența decizii de propulsare a unor „oameni ai pământului” (în sensul actual al termenului), bine „marketați” politic, va da dovadă nu doar de istețime, ci și de o gândire cu un pas înainte.
După scrutinul parțial din 21 august, la întrebarea „Cum, în ce fel câștigi la sate?” șefii combatanților au răspuns de râsu’-plânsu’. Victor Ponta se jelea furios, strivit de „trădare” și Ștefan „Pinalti” se umflase într-atât în pene, că intrase în levitația beatitudinii. Au gândit umorile. În orice caz, interdicția șefimii politice de la București de a se arăta pe ulițe, pe motiv că li se răscoală colecistul sătenilor, prezentată pe post de rețetă de același „Pinalti”, nu se justifică. Dimpotrivă, liderii de la „centru” trebuie să meargă acolo. Nu e teritoriu exclus. Trebuie însă schimbat felul în care merg și spun. Fără ciocolată prin geamul mașinii, cu decență și cunoaștere. Așa, ca respect necesar pentru cei pe care, altfel, îi numesc „amărâți”.
Deocamdată, atitudinea electorală afișată a partidelor (oricare ar fi) față de lumea de „la țară” este aceeași ca față de agricultură, în general: ignoranță, dispreț ascuns, dar și dorința aprigă de a câștiga cât mai mult de pe urma acestui no man’s land. Nimeni nu are pretenția ca mai-marii zilei să vorbească despre subiect ca reputatul economist-șef al BCR, Lucian Anghel în FT. Dar dacă îi întrebi pe aceiași mai-mari, de exemplu, care sunt pilonii Politicii Agricole Comune, nu vor fi în stare să-ți răspundă prompt.
Apropierea alegerilor parlamentare va obliga mințile deschise ale partidelor (deși absconse, trebuie să existe) să găsească un răspuns cum trebuie și la dilema: cine și în ce fel câștigă voturi la sate? De câștigat vor avea cei care vor gândi și decide cu un pas înainte și un minut mai repede.
Indira Crasnea
