Tânărul în vârstă de 25 de ani din Fălticeni acuzat că a lovit în plină figură un polițist local, în timp ce acesta încerca să imobilizeze un alt tânăr, care provocase distrugeri în fața primăriei locale, a fost arestat în lipsă, ieri seară, de Judecătoria Fălticeni, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Suspectul, Pavel Florin Andronache, nu a fost găsit ieri, iar în condițiile în care pe numele său a fost emis un mandat de arestare se vor demara activități de urmărire a acestuia.
Anchetatorii au putut lua măsuri concrete în acest caz după ce, ieri, polițistul agresat a depus o plângere penală, însoțită de certificat medico-legal. Certificatul medico-legal atestă că acesta a suferit un hematom, echimoze și excoriații la nivelul feței, leziuni prin lovire care necesită 10-12 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, și Primăria municipiului Fălticeni s-a declarat parte vătămată în acest dosar, pentru infracțiunea de distrugere.
Reamintim că sâmbăta trecută, în jurul orei 18.00, trei tineri au început să se dea cu rolele în fața Primăriei Fălticeni, pe rampa de acces pentru persoanele cu handicap, iar la un moment dat unul dintre ei, pe care un polițist local încerca să-l oprească,s-a prins de un lampadar aflat la marginea rampei, moment în care șase abajururi și un bec s-au spart.
Doi polițiști locali au intervenit pentru a-l imobiliza pe acest tânăr, iar imediat în ajutorul lor a mai sărit și un al treilea coleg, Constantin Parasca, în vârstă de 59 de ani, fost șef al Poliției Locale Fălticeni. În scurt timp, după cum se vede și pe imaginile video surprinse de camere din zonă, un alt tânăr a venit dinspre parcul din apropiere și l-a lovit în față pe polițistul local în vârstă de 59 de ani, provocându-i leziunile amintite.
Agresorul, Pavel Florin Andronache, zis „Cheche”, este cunoscut în Fălticeni ca un individ periculos. El a fost trimis în judecată acum câțiva ani și condamnat pentru infracțiunea de tentativă de omor, după ce a înjunghiat un tânăr într-un parc din Fălticeni, pentru banalul motiv că victima nu a vrut să-i dea o țigară.






