Cei trei frați din comuna Dumbrăveni care l-au bătut, miercuri seară, pe unul dintre polițiștii din localitate, au fost încătușați, ieri, pe numele lor fiind emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.
Ieri după-amiază, cei trei, Viorel (27 de ani), Sorin-Petru (32 de ani) și Cătălin Mihai (24 de ani) Bejinariu, au fost aduși la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind audiați mai multe ore de procurorul de caz.
Scoși tot cu cătușe la mâini, cei trei frați au fost duși la Judecătoria Suceava, procurorul cerând arestarea preventivă a celor trei, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și ultraj contra bunelor moravuri.
Ieri seară, la ora închiderii ediției, judecătorii nu dăduseră încă verdictul.
Povestea pentru care cei trei frați riscă să înfunde pușcăria pentru următorii ani a plecat de la un incident în care a fost implicat mezinul familiei, Cătălin Mihai Bejinariu.
Potrivit anchetatorilor, acesta a fost implicat într-o altercație cu un consătean și a cerut sprijinul polițiștilor din sat.
Aduși la postul de poliție și audiați de ajutorul șefului de post, agentul Florin Cristi Tabarcea, cel care câteva ore mai târziu avea să fie luat la bătaie, cei doi scandalagii au revenit la sentimente mai bune.
Cătălin Mihai Bejinariu a spus că nu vrea să depună plângere, motiv pentru care polițistul l-a avertizat verbal pe celălalt consătean să-și vadă de treabă și să nu se mai implice în scandaluri.
Cum lucrurile păreau lămurite, iar cei doi consăteni au spus că nu mai au ce să-și reproșeze, polițistul a mai stat o vreme la post, după care s-a urcat în mașina de serviciu și s-a îndreptat spre casă, după o zi întreagă de muncă.
Bătaie cu martori
Era în jurul orei 22:00, când a ajuns în zona blocurilor din Dumbrăveni, unde a primit o locuință.
La ieșirea din mașină, a dat nas în nas cu Cătălin Mihai Bejinariu, care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, i-a reproșat faptul că nu l-a amendat pe consăteanul cu care se certase.
Tânărul și-a chemat frații în ajutor, care așteptau la un magazin din zonă și, împreună, l-au tras pe agent între blocuri, unde au început să-l lovească cu pumnii și cu picioarele.
Încăierarea a scos la geamuri și în fața blocului zeci de persoane care au încercat să-l scoată din mâinile agresorilor pe polițist.
În cele din urmă, cu sprijinul paznicilor de la primărie, agentul a fost scos din mijlocul celor trei frați.
Potrivit certificatului medico-legal, polițistul a suferit leziuni pentru care necesită între 17 și 18 zile de îngrijiri medicale.
În fața procurorilor, cei trei frați și-au recunoscut, parțial, vina, însă spun că polițistul a fost cel care a lovit primul.
La judecată
Agresorii polițistului din Dumbrăveni, încătușați
