– Frații Vasile și Marius Durlihac, în vârstă de 25, respectiv 27 de ani, din Slatina, erau căutați de mai bine de două săptămâni, după ce i-au atacat cu cuțitele pe polițiști din comună
Căutați de mai bine de două săptămâni, cei doi frați din Slatina acuzați că i-au atacat cu cuțitele pe polițiștii din comună, incident în urma căruia unul dintre scandalagii a aruncat cu pietre înspre primarul comunei, venit la locul faptei să vadă ce se întâmplă, au fost prinși duminică seară la o discotecă din localitate. Vasile și Marius Durlihac, în vârstă de 25, respectiv 27 de ani, au fost săltați din discotecă de o întreagă echipă de polițiști, formată din lucrători ai Biroului Poliției Rurale Fălticeni și ai postului de poliție Slatina. Deși au fost duși în fața procurorilor pentru a-i prezenta instanței cu propunere de arestare preventivă, magistrații Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au decis ca cei doi frați să fie cercetați în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Motivul, a explicat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, Ovidiu Ficioru, pedeapsa pe care o riscă cei doi pentru încadrarea juridică a faptei (ultraj) este mai mică de patru ani și, potrivit legii, în asemenea cazuri nu se impune măsura arestării preventive.
În seara zilei de 5 ianuarie a.c., polițiștii din comună au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui scandal de pe raza localității. La fața locului s-au deplasat șeful de post și ajutorul său, agenții de poliție Vasile Burlui și Bogdan Bulimac. În momentul în care polițiștii au intrat în localul cu pricina, scandalagiii nu s-au liniștit, ci, dimpotrivă, au sărit la bătaie la oamenii legii. Unul dintre agresori a scos un cuțit și s-a năpustit asupra polițiștilor, încercând să-l taie în zona abdomenului pe unul dintre agenți. Acesta a reușit să se ferească și să evite lovitura, lama cuțitului tăindu-i doar geaca cu care era îmbrăcat. În momentul în care a văzut că partenerul său este la un pas de a fi înjunghiat, celălalt polițist a scos pistolul și a tras un foc în plan vertical, cerându-le agresorilor să se potolească. Aceștia din urmă, însă, au încercat să sară și la el, moment în care polițistul a tras un alt foc de armă pentru a-i îndepărta pe agresori. În timp ce aceștia fugeau spre pădure au aruncat cu pietre în direcția oamenilor legii, vizat fiind și primarul localității, Ilie Gherman, sosit și el între timp la fața locului. Pe lângă cei doi frați Durlihac, în scandal a fost implicat și un al treilea individ, Liviu Neamțu, de 21 de ani, tot din localitate, acesta ajungând pe mâna oamenilor legii câteva ore mai târziu.





