Agresiune între frați, pornită de la dreptul de proprietate pentru casa părintească

În urma unor discuții contradictorii iscate de la dreptul de proprietate pentru casa părinților, un bărbat și-a agresat fratele, care a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Duminică, în jurul orei 15.28, Ioan Ț., de 42 ani, din comuna Fântânele, a sesizat poliția prin 112 despre faptul că în timp ce se afla la locuința părinților săi, pe raza satului Stamate, a fost agresat de fratele său, Vasile Ț., de 38 ani, localnic.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că agresorul locuiește în aceeași curte cu părinții săi, în imobile diferite. Duminică, Ioan Ț. a venit în vizită la locuința părinților săi, iar pe fondul unor discuții contradictorii între cei doi frați referitoare la dreptul de proprietate asupra locuinței părinților, s-a iscat o altercație, în urma căreia Vasile Ț. l-a lovit în zona capului pe fratele său.
Victima a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.
„În cauză s-a întocmit dosar penal față de Vasile Ț. pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe, ce urmează să fie soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Polițistul din Gura Humorului anchetat în dosarul unei răfuieli, plasat sub control judiciar, după 24 de ore de arest

Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru un tânăr care a intrat în casă peste o femeie, a lovit-o și i-a luat banii

Profesorul de biologie și muzică acuzat de agresiune sexuală asupra unei eleve minore a fost găsit nevinovat și a primit achitare

„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” – Exegeza Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Evanghelia Duminicii a patra din Post