Forța Democrată

Agonie și extaz



Păstrând, desigur, proporțiile, titlul de mai sus, identic cu cel al remarcabilului roman scris de Irving Stone, se potrivește de minune succesiunii de trăiri pe care, cred eu, le-au încercat, în tumultuosul și imprevizibilul an electoral 2008, o bună parte dintre sucevenii interesați de politică. La nivel național, atât la alegerile locale cât și la parlamentare, cele două mari partide s-au situat practic la egalitate. În schimb, la nivel județean, PD-L a realizat, pe toate planurile, o victorie categorică. Marea coaliție, de negândit înaintea alegerilor parlamentare, puțin probabilă după rezultatul acestora, a devenit, pe fondul deciziei liberalilor de a intra în opoziție, o realitate surprinzătoare pentru mulți, iar pentru susținătorii fervenți – atât ai pedeliștilor, cât și ai pesediștilor – chiar o profundă dezamăgire. Nu cred în vorbele mari aruncate pentru a motiva constituirea acestei „istorice” coaliții. „Strâns uniți în jurul interesului național pentru a da piept nemiloasei crize economice care a lovit deja scumpa noastră patrie” este o tentativă jalnică de împăca pe aceia care, încă mai au naivitatea de a crede că, în politică, se poate opera cu considerente de ordin moral. Jocul rezultatelor, dorința unora de a avea o mai bună poziționare în raport cu apropiatele prezidențiale și apetența altora de a reveni la pârghiile guvernării au condus la această soluție. Dacă ne uităm bine și dacă avem tăria de a trece peste simpatiile, antipatiile și interesele inevitabile față de unii sau față de alții, constatăm că partidele rămase pe scena politică seamănă destul de bine între ele. Prin urmare, recenta construcție majoritară nu trebuie să ne mire prea tare. Putem accepta chiar că această soluție era cea mai la îndemână și, într-un fel, preferabilă altora care presupuneau o instabilitate inițială mai mare, de nedorit în condițiile crizei care afectează România.
Cu totul altfel, însă, se văd, în opinia mea, lucrurile, aici, la nivelul județului Suceava. Rezultatele alegerilor, atât ale celor locale cât și ale celor parlamentare, au dovedit, fără echivoc, încrederea și speranța sucevenilor în echipa domnilor Flutur și Lungu. Jumătate dintre parlamentarii suceveni, majoritatea consilierilor județeni și a celor din municipiul reședință sunt pedeliști. S-a ajuns la acest rezultat, pe de o parte, datorită nemulțumirilor acumulate și a ineficienței administrative manifestată – la nivel de județ – în cei 12 lungi ani de hegemonie pesedistă, pe de altă parte, datorită eficienței și dinamismului cu care pedeliștii au abordat campaniile electorale. Privind lucrurile sub acest aspect, coaliția recent instaurată nu are cum să nu dezamăgească și să nedumerească electoratul sucevean, în așteptările sale.
Pe cale de consecință, președintele consiliului județean, Gheorghe Flutur, primarul municipiului, Ion Lungu, parlamentarii pedeliști (câțiva aleși cu o largă majoritate), sunt puși, fără voia lor, într-o situație foarte delicată. În condițiile în care, practic, puterea este împărțită frățește, inclusiv la nivelul descentralizatelor din județ, cu cei de la PSD, în condițiile în care criza economică face ca multe dintre proiectele avansate să nu mai fie sustenabile, liderii pedeliști suceveni riscă, dacă nu vor ști să-și reformuleze rapid obiectivele și să comunice eficient cu cetățenii, să piardă încrederea acestora. Așa cum a pierdut-o irevocabil Gavril Mîrza și ai săi colegi. Și, cred eu, ar fi păcat.



Recomandări

Performanță deosebită pentru Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni: Premiul al II-lea la Olimpiada Națională de Biologie, etapa județeană

Prefectul Andronachi: „Dovada respectului administrației față de mediul de afaceri înseamnă și investițiile în infrastructură ale Consiliului Județean”

Fostul deținut politic Alexandru Jaucă a fost sărbătorit, la Rădăuți, la împlinirea a 100 de ani

Președintele de onoare al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Suceava, Alexandru Jaucă, a fost sărbătorit la împlinirea a 100 de ani
Președintele de onoare al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Suceava, Alexandru Jaucă, a fost sărbătorit la împlinirea a 100 de ani

La Suceava a avut loc o conferință pentru consolidarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare

președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei
președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern