Aglomerație și timpi de așteptare de câteva ore, la Urgențe, în primele zile din an

UPU Suceava
UPU Suceava

Culoare sufocate de pacienți, timpi de așteptare care ajung la câteva ore și doar doi medici de gardă – este imaginea începutului de an, de la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Clinic Județean Suceava.
Circa 1.300 de persoane au cerut ajutorul medicilor urgentiști în primele patru zile ale lui 2024, afluxul de pacienți copleșind capacitatea UPU Suceava.
Însă nu toți cei care au cerut îngrijiri medicale ar fi trebuit să se adreseze urgentiștilor, mulți prezentându-se cu probleme superficiale, care ar fi suportat amânare, până la o vizită la medicul de familie, atrage atenția Sindicatul „Ambulanța” Suceava, într-un mesaj transmis în seara zilei de 4 ianuarie.
„Am văzut foarte multă lume nemulțumită de faptul că se așteaptă mult la Urgență Suceava.Suntem în data de 4 ianuarie și deja au fost consultați la UPU Suceava 1.238 de pacienți (n.r. până la ora 19.20) și până la miezul nopții se mai adaugă 100. Oameni buni, sunt doar doi medici de gardă. Ce vreți să facă???
Faceți o petiție și cereți mărirea spațiului UPU în clădirea ambulatoriului care stă degeaba nefolosit 16 ore și mărirea numărului de personal. Felicitări asistentei de la triaj pentru că a reușit să reziste până seara cu zâmbetul pe buze și să vorbească frumos cu pacienții.
Acest număr imens de prezentări la UPU arată că Medicina de Familie este la pământ și nefuncțională, iar oamenii se îndreaptă spre Urgență pentru că funcționează, dar la un asemenea număr de pacienți o să se blocheze și această latură a Medicinei de Urgență.
Mulți vin fără măcar să încerce să ia o pastiluță și să rezolve ușor o problemă de sănătate tranzitorie și ușoară și preferă să aștepte câte 8 ore la Urgență. Să fim un pic mai responsabili și să folosim acest serviciu de urgență doar la nevoie”, a transmis Sindicatul „Ambulanța” Suceava

Recomandări

Cinci candidați pe loc pentru un post temporar de asistent medical la UPU și la Nefrologie, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Doctorii Ciprian Mitric și Paul Boarescu și asistentele medicale Lăcrămioara Blanariu și Măriuca Azoicăi, desemnați „Echipa medicală a anului”

Copiii care au nevoie de endoscopie digestivă superioară pot fi investigați de acum și la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava

Continuitatea liniei de gardă la UPU – Pediatrie Suceava se reia de la 1 octombrie, după aproximativ un an și jumătate