Aglomerație la ghișeele TPL și în a treia zi de eliberare a abonamentelor de transport gratuit pentru pensionari

Aglomerație la ghișeele TPL și în treia zi de eliberare a abonamentelor de transport gratuit pentru pensionari
Aglomerație la ghișeele TPL și în treia zi de eliberare a abonamentelor de transport gratuit pentru pensionari

Decizia municipalității sucevene, de a acorda gratuitate pensionarilor la transportul public în comun, de la 1 octombrie, i-a determinat pe mulți dintre potențialii beneficiari să se grăbească să obțină abonamentele valabile un an de zile, chiar dacă au încă valabile abonamentele anterioare, pentru care au plătit 50% din valoare.
Drept urmare, începând de luni dimineață, în dreptul ghișeelor asistate TPL din Centru, Orizont, Obcini și Gară s-au format cozi de zeci de persoane, inclusiv miercuri, în a treia zi de distribuire a abonamentelor de gratuitate pentru pensionari.
„Miercuri dimineață aveam deja eliberate peste 2.100 de abonamente gratuite pentru pensionarii din municipiul Suceava. Cu siguranță ajungem la 3.000 până la finele zilei și ne așteptăm ca de joi să scadă numărul de solicitări, să intrăm cât de cât în normal, pentru că cei care au venit acum sunt cei care circulau de obicei cu mijloacele de transport în comun. Vor mai veni și alte solicitări, dar nu atât de multe ca în primele trei zile”, a declarat directorul TPL, Gabriel Petruc.
Comparativ, din rândul studenților, care acum beneficiază și ei de gratuitate, în același interval de timp au fost solicitate doar 23 de abonamente TPL.

Aglomerație la ghișeele TPL și în treia zi de eliberare a abonamentelor de transport gratuit pentru pensionari
Aglomerație la ghișeele TPL și în treia zi de eliberare a abonamentelor de transport gratuit pentru pensionari

Interesant este și faptul că deși acordarea gratuității la transportul în comun pensionarilor din municipiul Suceava este o facilitate acordată de administrația locală celor care plătesc taxe și impozite în acest oraș, foarte multe solicitări și chiar reclamații au ajuns la TPL de la persoane care locuiesc în alte localități, dar voiau să li se dea gratuitate la transport în municipiul Suceava.

Recomandări