Sute de persoane s-au înghesuit, ieri, la ghișeele Primăriei Vaslui pentru a-și achita taxele și impozitele pe acest an pentru locuințele și terenurile pe care le dețin, în condițiile în care populația beneficiază în primul trimestru de o reducere de 10 la sută din valoarea impozitelor.
Potrivit autorităților locale vasluiene, într-o singură zi și-au plătit impozitele peste 400 de persoane, de patru ori mai multe față de zilele obișnuite din cursul anului. Majoritatea celor care s-au înghesuit să-și plătească dările au fost pensionarii, prezenți la rând încă de la primele ore ale dimineții.
„Este o situație cu care ne confruntăm în primele zile de la fiecare început de an. Deși reducerea de 10% este valabilă până în luna martie, contribuabilii preferă să scape de grija acestor obligații fiscale, mulți având temerea că taxele și impozitele ar putea crește peste noapte și atunci vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunare”, a declarat, ieri, Eugen Boț, șef Serviciu Financiar în cadrul Primăriei Vaslui.
Pentru a putea face față situației și a preîntâmpina aglomerația, Primăria Vaslui a deschis patru ghișee unde pot fi achitate, inclusiv în zilele următoare, taxele și impozitele locale pentru locuințe și terenuri.