Mai sunt puține zile până la debutul ediției de campionat 2006 – 2007, în care vor avea loc câteva „mutări” spectaculoase, iar agitația la sediul Asociației Județene de Fotbal este tot mai intensă.
* Prima echipă prezentă la sediul AJF-ului pentru achitarea obligațiilor financiare a fost Foresta Moldovița, echipă care nu are probleme în ceea ce privește baza sportivă, echipa de juniori sau sprijinul primăriei locale.
* A urmat Avântul Todirești, delegatul echipei, Costică Grosu, asigurând conducerea AJF-ului că, până la debutul în noua ediție de campionat, baza sportivă va fi pregătită așa cum prevede regulamentul. Până în prezent, a fost recondiționat gardul și tribuna pentru spectatori. A fost realizată și construcția dușurilor pentru echipe și arbitri.
* Spectaculoasă apariția pe scena Diviziei D a echipei Suhardul Ciocănești care, în urma unei asocieri cu fosta divizionară C Dorna Vatra Dornei, va activa în această ediție de campionat cu juniori și seniori în localitatea Ciocănești. Vom reveni cu detalii.
* O altă apariție surprinzătoare este echipa AS Luceafărul Bucovina Suceava, care a rezultat din asocierea Avântului Grămești cu FC Cetatea Suceava, echipă ce va fi antrenată de cuplul Marius Lup și Bogdan Grosu și care va avea în lot tot ce are mai bun fotbalul sucevean în materie de juniori. De menționat că și echipa de juniori a divizionarei D Luceafărul va fi alcătuită din componenții formației de juniori născuți în anul 1991, pregătiți de profesor Ovidiu Murariu.
* Asociația Județeană de Fotbal așteaptă semnale din partea formațiilor Flacăra Roșie Udești, Vivipet Bădeuți și Bistrița Broșteni.





