Criza economică a determinat instituțiile statului să ia măsuri care să vină în sprijinul agenților economici. Una dintre acestea prevede posibilitatea amânării plății datoriilor către bugetul de stat pentru o perioadă cuprinsă între trei și șase luni.
Finanțiștii suceveni spun că prevederile Legii 363/2009 și ale OUG 92/2009 au rolul de a veni în sprijinul firmelor care sunt în imposibilitatea de a plăti anumite obligații fiscale către bugetul de stat la data scadentă. Amânarea plății datoriilor se poate solicita pentru o perioadă de trei sau șase luni. În primul caz, garanțiile impuse de stat pentru acceptarea solicitării reprezintă 20% din suma totală de plată și dobânzile datorate pe perioada amânării. Dacă cererea de amânare se referă la o perioadă de șase luni, se percepe o garanție de 40% din suma totală la plată și dobânzile datorate. În aceste condiții, nivelul dobânzii este de 0,05% pentru fiecare zi a perioadei de amânare la plată, începând cu data emiterii deciziei.
Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava spun că avantajele sunt evidente în cazul în care agenții economici apelează la varianta amânării la plată a datoriilor. În primul rând nu li se aplică sechestru pe conturi, iar dobânda percepută este de jumătate față de cea privind penalitățile de întârziere.
„Sunt facilități care pot conduce la redresarea activității agenților economici. Raportat la situația actuală, este posibil să se înregistreze greutăți la constituirea garanției pentru amânarea la plată, având în vedere că majoritatea bunurilor firmelor cu datorii, conform evidenței DGFP Suceava, nu sunt libere de sarcini, astfel încât să poată fi depuse drept garanție”, a explicat directorul coordonator al DGFP Suceava, Petrică Ropotă.
Există și situații în care bunurile deja gajate pot reprezenta o garanție pentru amânarea la plată a datoriilor. Este vorba de cazurile când Fiscul are prioritate în fața celorlalți creditori pentru bunurile gajate.
Mai trebuie spus că bunurile depuse drept garanție sunt evaluate în baza unui raport întocmit de un specialist.
Facilități
Agenții economici pot cere amânarea plății datoriilor către Fisc





