Întrucât un articol publicat în data de 21 mai 2008 în Monitorul de Suceava, intitulat „Sondajul PD-L pe zona Câmpulung, făcut de o firmă de consultanță agricolă”, a adus reale prejudicii de imagine organizației noastre, trebuie să facem următoarele precizări:
1. Tmedia Intelligence SRL este o agenție de consultanță în comunicare și relații publice cu sediul în București, având expertiză inclusiv în domeniul studiilor sociologice. Deși obiectul de activitate, cifra de afaceri și celelalte detalii ale agenției sunt publice, acestea au fost prezentate în mod tendențios de către reprezentanții PSD. Obiectul de activitate al firmei, potrivit codificării CAEN valabile la data înființării firmei, corespunde activităților de consultanță. Din ignoranță sau din rea intenție, candidatul PSD a prezentat doar parțial tipologia activităților care corespund codului CAEN 7414, obiectul de activitate al agenției noastre.
2. Tmedia Intelligence a efectuat în perioada 12-17 mai un sondaj de opinie în Câmpulung Moldovenesc. Sondajul a fost efectuat pe un eșantion reprezentativ de 1017 repondenți, iar marja de eroare este de +/- 2,7 %. Rezultatele acestui studiu, în ceea ce privește intenția de vot Pimăria Câmpulung sunt: Cristian Cuciurean (PD-L) 31,2 %, Gabriel Șerban (PNL) 27,17 %, Vasile Vărgan (PSD) 6,72 %. Restul datelor au fost relevate anterior presei.
3. Declarațiile domnului Nechifor sunt penibile și total paralele cu tot ceea ce înseamnă sociologia și cercetările sociologice. Din acest motiv, ținem să precizăm că ideea de „eșantion prea mare” este absurdă din punct de vedere sociologic. Dimensiunea eșantionului este direct proporțională cu corectitudinea și relevanța unui sondaj. Pentru corecta informare a domnului Nechifor, ținem să-i transmitem că un eșantion sub 500 de persoane este nereprezentativ, unul între 500 și 1.000 de persoane are o relevanță sociologică scăzută, iar unul peste 1.000 de persoane este unul care respectă standardele profesionale în materie.
4. Tmedia își asumă și metodologia utilizată și rezultatele sondajului și este oricând gata să prezinte oricui dorește formularele și bazele de date ale acestui sondaj.
Marian Trifu, managing partner al agenției Tmedia Intelligence, a declarat că: „Faptul că domnul Nechifor a avut o reacție isterică și față de sondaj și față de agenția noastră îmi arată că domnia sa este convins de veridicitatea rezultatelor prezentate. Dacă rezultatele erau pure fabulații, vă garantez că nu și-ar fi făcut nicio grijă și nici nu ar fi amintit de sondaj. Dar… știți cum este. Adevărul doare și, când doare, țipi”.
Marian Trifu
Managing Partner
T media Intelligence



