Agenția de recrutare și selecție de resurse umane – ghidul tău în carieră



Cu ce se ocupă mai exact o astfel de agenție și cum poate ea să vină în ajutorul celor care își caută un loc de muncă, vom afla pe scurt în rândurile acestui articol.
O agenție de recrutare și selecție de resurse umane are ca obiect de activitate prestarea de servicii de recrutare și selecție de personal pentru diferite companii, persoane juridice, care în lipsa justificată sau nu, a unui departament de resurse umane, externalizează această activitate. Din aceste considerente, agenția se ocupă de angajările, evaluările sau administrarea de personal, în numele și pentru o anumită companie, pe baza unui contract de prestări servicii, cu respectarea condițiilor și cerințelor joburilor scoase pe piața muncii de către companie. Concret, o astfel de agenție de resurse umane, este locul unde se întâlnește cererea cu oferta locurilor de muncă, tocmai de aceea orice agenție de recrutare și selecție de resurse umane deține o bază de date cu CV-uri pe diferite domenii, care este accesată, de fiecare dată cînd apare un nou job.
Din aceste considerente, dacă ai ales să te înscrii în baza de date, agenția de recrutare și selecție de resurse umane te ajută să descoperi drumul către o carieră de succes.Dacă ești angajat sau nu, dar cauți un loc de muncă, sau aspiri la unul mai bun, e spre binele tău să lași un CV la o astfel de agenție.
Înscrierea în baza de date a agenției este gratuită
De regulă, înscrierea în baza de date a agenției este gratuită, cu toate că în unele cazuri se poate percepe o taxă de înscriere. Odată ajuns acolo, specialiștii în resurse umane îți vor acorda consultanță, cum să redactezi CV-ul, cum să te prezinți la interviu, te vor învăța tot felul de trucuri pentru a avea succes în carieră și nu în ultimul rând te vor ghida chiar în alegerea job-ului potrivit.
Pentru a-ți crește șansele pe piața muncii, e foarte important să redactezi un CV complet și care să conțină cât mai multe date despre tine și despre obiectivele tale, însă despre aceste aspecte am discutat într-un articol precedent.
Odată înregistrat CV-ul tău în baza de date, vei fi selectat automat, ori de câte ori apare un job care corespunde obiectivelor tale, iar dacă ți-ai dat interesul să convingi cine ești și ce vrei, specialiștii te vor recomanda de fiecare dată, ceea ce este în avantajul tău .
Arată că ești interesat și că știi ce vrei
Tocmai de aceea e foarte important cum te prezinți, e important să urmezi toate etapele recrutării, respectiv examinările și testările psihologice care sunt luate în considerare de orice angajator care apelează la agenția de recrutare.
Trebuie să convingi în primul rând specialiștii în resurse umane ai agenției, pentru ca ei ulterior să te recomande pentru joburile de care tu ești interesat. Arată că ești interesat și că știi ce vrei, nu uita să ții legătura în permanență cu agenția, tocmai pentru a demonstra acest lucru. Sunt cazuri când unele joburi urgente nici nu mai trec printr-o campanie de recrutare, candidații fiind selectați direct din baza de date a agenției, motiv pentru care trebuie să fii înregistrat în baze de date pentru a avea acces la aceste job-uri.
La fel de important pentru tine este și faptul că odată ajuns într-un post, prin intermediul agenției, orice nemulțumire sau orice problemă care apare o poți discuta cu specialiștii în resurse umane, aceștia având și un rol de mediator între angajat și angajator, o perioadă de timp după angajare, perioadă necesară acomodării. Toate aceste servicii furnizate de către agenția de recrutare, sunt la dispoziția ta și te ajută să dezvolți o carieră, tot ce trebuie să faci este să iei atitudine.
Așteptăm informații și sugestii la telefon 0230520317, sau pe email office@agentierecrutare.ro.
Consultant – avocat, Oana Petruța Chidoveț
Human Resources Consulting
Agenție de recrutare și selecție de resurse umane