Doi agenți de pază au fost prinși de poliție, în timp ce transportau cu un autoturism mai multe bunuri furate de pe șantierul șoselei de centură a municipiului Suceava.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, joi, în jurul orei 22:00, mașina în care se aflau cei doi agenți, Ioan P., de 23 de ani, din comuna Șcheia, și Ilie S., de 37 de ani, din comuna Dărmănești, se deplasa dinspre șantier spre DJ 178 A, fiind oprită de un echipaj de poliție.
În interiorul autoturismului, polițiștii au găsit șase recipiente din material plastic în care se aflau în total 60 de litri de motorină, trei valuri de plasă de sârmă împletită, 30 de electrozi legați cu o bucată de nailon și un kilogram de cuie cu dimensiunea de 12 milimetri.
Cei doi au recunoscut că bunurile au fost furate de pe șantierul șoselei de centură, declarând că urmau să le valorifice unei persoane de pe raza comunei Dărmănești.
“Bunurile sustrase au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”, se arată în comunicatul poliției.