Doi agenți ai unei firme de pază și protecție au fost bătuți chiar de scandalagiii pe care au fost chemați să-i liniștească, unul dintre agenți ajungând la spital.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, agresiunea s-a petrecut sâmbătă seară, într-un bar din comuna Marginea.
Mai multe persoane au început să facă scandal, iar barmanul de serviciu a solicitat sprijinul echipei de intervenție a firmei de pază cu care localul avea contract.
La fața locului au ajuns doi agenți, însă, între timp, scandalagiii plecaseră de la fața locului.
În timp ce agenții discutau cu barmanul despre ce s-a întâmplat, în local au intrat persoanele care făcuseră anterior scandal și i-au lovit pe agenții de pază. Unul dintre agenți, Gheorghe A., a fost transportat la spitalul din Rădăuți, pentru îngrijiri medicale.
Scandalagiii nu s-au mulțumit doar să-i agreseze pe cei doi agenți de pază, distrugându-le și luneta de la autoturismul cu care s-au deplasat la intervenția de la Marginea.
Polițiștii au reușit să-i identifice pe doi dintre agresori, fiind vorba de doi frați din Voivodeasa – Sucevița, Cosmin B. (23 de ani) și Silviu B. (24 de ani).
Cei doi s-au ales cu dosar penal pentru loviri și alte violențe, ultraj contra bunelor moravuri și distrugere.