Tentativă de omor

Agent de pază, atacat și împuns cu o furcă de doi interlopi



Mihai Manoliu și Adolf Cristian Neuburger au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile
Mihai Manoliu și Adolf Cristian Neuburger au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din Gura Humorului, agent de pază la firma RPG, a ajuns la spital în stare gravă, în șoc hemoragic, după ce a fost atacat și împuns cu o furcă de doi indivizi din Voroneț, ambii cu antecedente penale. Violentul atac s-a petrecut sâmbătă dimineață, în parcarea restaurantului Moldova din zona centrală a orașului Gura Humorului. Bărbatul atacat a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, iar medicii l-au operat de urgență pentru a-i salva viața.
Au atacat din răzbunare, după un conflict în club cu fratele agentului de pază
Din ancheta poliției rezultă că răfuiala a avut un prim moment vineri noapte, când cei doi atacatori, Mihai Manoliu, în vârstă de 32 de ani, și Cristian Adolf Neuburger, de 37 de ani, au avut un conflict cu fratele victimei, și el angajat la RPG.
Altercația s-a petrecut într-un club din Gura Humorului, fără a degenera. Cei doi, aflați sub influența alcoolului, au hotărât, a doua zi dimineață, să se răzbune.
Conform anchetei poliției, cei doi l-au atacat pe Bogdan Gheorghe, în vârstă de 39 de ani, agent de pază, frate cu cel cu care au avut conflictul inițial, în parcarea restaurantului Moldova. Unul dintre ei, Mihai Manoliu, l-a înțepat cu furca pe care o avea asupra sa pe agentul de pază în piciorul drept.
Lovitura nu a fost una deloc superficială. Victima a suferit o tăietură adâncă și a intrat în șoc hemoragic, pierzând mult sânge.
Ulterior, după ce agentul de pază a fost operat de urgență, medicii de la Spitalul Județean Suceava au apreciat că „victima necesită pentru vindecare 22 – 25 de zile de îngrijiri medicale, iar modul de aplicare a loviturii a fost de natură a-i pune viața în pericol victimei”.
În aceste condiții, fapta a fost încadrată la infracțiunea de tentativă de omor calificat, iar ancheta a fost preluată de judiciariștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Cei doi indivizi, prinși de „mascații” Poliției după o intervenție în forță
După agresiune, cei doi indivizi au dispărut din zonă, iar imediat s-a format o echipă de căutare, formată din „mascați” de intervenție rapidă ai Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS).
Cei doi fugari au fost văzuți pe drumul dinspre Gura Humorului spre Voroneț. În momentul în care și-au dat seama că polițiștii sunt pe urmele lor, cei doi suspecți au fugit prin grădinile caselor din zonă, încercând să scape. Au fost ajunși din urmă și imobilizați de polițiști, care au folosit forța pentru a-i putea încătușa și duce la Poliția orașului Gura Humorului, pentru audieri.
Cei doi suspecți au fost reținuți, sâmbătă, pentru 24 de ore, după care, ieri, procurorul de caz i-a înaintat Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Ieri, la intrarea în Palatul de Justiție, unul dintre ei, Adolf Cristian Neuburger, avea încă urme vizibile ale confruntării cu „mascații” Poliției.
Cei doi au fost arestați preventiv
Atât Mihai Manoliu, cât și Adolf Cristian Neuburger figurează cu mai multe dosare penale în ultimii ani, pentru infracțiuni de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri, infracțiuni silvice sau lovire. O parte dintre dosare s-au finalizat și cu condamnări.
Revenind la cazul tentativei de omor, anchetatorii urmează să stabilească pe parcursul cercetărilor gradul de participare al fiecăruia la comiterea faptei și dacă în cele din urmă ambii vor răspunde pentru această faptă sau doar unul dintre ei.
Tribunalul Suceava a decis, ieri, arestarea preventivă a ambilor pentru o perioadă de 29 de zile.



Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare

Polițist reținut în arest pentru două infracțiuni, alături de un afacerist cu lemn anchetat în atacul asupra polițiștilor din Broșteni