Un tânăr în vârstă de 24 de ani, agent de livrări la o societate comercială din municipiul Suceava, este cercetat pentru delapidare, după ce s-a apucat să facă afaceri ilegale cu marfa pe care trebuia să o distribuie la clienți. Împotriva tânărului cu pricina, Ciprian A., în vârstă de 24 de ani, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au început, în urmă cu două zile, la propunerea Poliției, urmărirea penală. Potrivit anchetatorilor, ilegalitățile au fost comise în perioada octombrie 2005-februarie 2006. Ciprian A. a întocmit facturi fiscale fictive pe diferite societăți sau persoane fizice inexistente, pentru a putea justifica marfa pe care a vândut-o în interes personal și și-a însușit sumele de bani. Anchetatorii, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor, spun că tânărul și-a prejudiciat firma de la care își lua salariul cu peste 18.000 de lei (180 de milioane de lei vechi). Oamenii legii au reușit să recupereze prejudiciul în totalitate, după ce Ciprian A., văzând că s-a ales cu dosar penal, a dat banii înapoi. Totuși, până în prezent, fostul agent de livrări nu a dat ochii cu oamenii legii, fiind plecat în Italia, din luna februarie a anului trecut.





