Când m-am dus vineri, după prânz, să mă întâlnesc cu A.G., vă mărturisesc că pentru prima oară după foarte mulți ani, mi-a fost puțin teamă: nu-l văzusem niciodată „face to face” pe A.G. și nu eram deloc convins că se va lăsa atras în interviul pe care voiam să i-l iau (urmăriți, vă rog, diseară, „Dansul pe sârmă” de la PLUS TV, veți întâlni o ființă deosebită care spune orice în afară de banalități), chit că (mulțumesc!) Bobby Stroe discutase cu el și-mi confirmase disponibilitatea lui.
Era pe hol, freca un laptop. Cu treabă, nu cu jocuri. Mi-a zâmbit, mi-a spus că m-aștepta și că putem începe. A mai durat un sfert de oră bun în care colegul meu Ionuț a montat toate alea. Cele 50 de minute s-au scurs într-o clipită. Am mai discutat vreo 10-15, apoi ne-am dat întâlnire seara, la concert.
Ora 21. În sală, la „Vox”, cam aceiași fani din totdeauna. Ba chiar mult mai puțini decât în alte ocazii. De ce oare? Fiindcă 30 de lei, cât costa biletul, erau totuși o sumă rezonabilă.
Așadar, cei vreo 40-50 de spectatori au rămas cam tot atâția până la sfârșit, deși unii mai dădeau telefoane, după primele două-trei piese, probabil pentru a-i chema și pe alții la uluitoarea demonstrație de virtuozitate la care asistam.
A.G., dincolo de tehnica impecabilă la chitară, dincolo de vocea penetrantă și profundă (ca a oricărui texan, că zău că asta merita el să fie, texan!) A.G. este un showman perfect. Dar într-un fel complet diferit de al oricărui alt muzician: spune între piese niște chestii speciale, un melanj neverosimil de vorbe adânci, de umor de cea mai bună calitate, de adevăruri și de amintiri.
Cea mai aplaudată zicere a lui A.G. a fost declarația sa de implicare profundă în „campania împotriva recesiunii spirituale”! Recesiune pe care o simțim și răs-simțim destui dintre noi, cei care, asemenea lui A.G., ne simțim înecați de „voma spirituală” deversată prin canalele audiovizualului românesc.
Am semnat cu entuziasm și petiția lui de introducere a unei noi sărbători: Ziua Națională a Blues-ului! Are până acum vreo 1.000 de semnatari. Îi mai trebuie vreo… 99.000! Dacă vă trece prin suflet (și minte) să semnați, o găsiți și pe net la www.petitiionline.ro.
Dacă vă mai spun și că, printre cele peste 20 de piese cântate preț de peste două ore a cântat și „Blackbird” a lui Beatles, veți înțelege că domnului Weinberger nu-i poți spune altfel.
