Africanii sunt mult mai europeni decât candidații noștri



„Progres, civilizație, schimbare” sunt doar trei dintre cuvintele care se repetă atât de des în gura candidaților la primării, că par ticuri verbale în campaniile electorale ca asta de amu’. Între ele, se mai strecoară și câte o „Europă” bârzoietă, să fie treaba completă.
Vorbe goale, care nici măcar nu mai sună din coadă, cum se exprima Eminescu la vremea lui, care nu diferă mult de a noastră.
Un simplu drum cu automobilul de la Suceava la Iași, de exemplu, te convinge că valabile sunt și rămân doar antonimele celor trei noțiuni vehiculate. „Stagnare” sau chiar „regres” – în loc de progresul mult trâmbițat; „necivilizație” dusă până la abrutizare, în loc de civilizație; împietrire în timp, în loc de schimbare. Bre băieți, dacă așa tare iubiți progresul, de ce n-ați făcut naibii un drum ocolitor, care să nu-l silească să traverseze Fălticeniul prin centru pe acela care bate ruta Suceava-Iași? Și de ce a fost necesară vizita președintelui Iohannis pentru ca și drumul ăsta existent – unul ca vai de el! – să fie reparat?
Ah, civilizaților! Africanii ăia care trăiesc în copaci și își pun o frunză peste puță sunt de o sută de ori mai europeni ca voi.
Au căruțe africanii? Avem și noi, numai că ale noastre, fiindcă suntem europeni, se plimbă pe Drumul European. Legea le interzice, dar Legea Junglei – în fapt, singura valabilă în România – le admite. Pe lângă căruțe, zboară tiruri grele cât un bloc de locuințe și automobile supersonice, conduse de înapoiați cu maniere africane.
Practic, suntem în aceeași situație, de 26 de ani. Mai cutezați să aduceți în discuție „schimbarea”? Care „schimbare”, progresiștilor?
Unul se oferă să pună „Suceava în mișcare”, altul ne îndeamnă să „mergem înainte”, deși se vede cu ochiul liber că stăm. Un al treilea ne anunță că „Suceava suntem noi”.
Ei nu mă-nnebuni? Te juri pe roșu că-i așa? Eu cred, dimpotrivă, că Suceava sunteți voi. Din păcate.