AFP: Jocurile de culise au început în vederea schimbării conducătorilor instituțiilor europene

Toate insituțiile europene, Parlamentul, Comisia și Consiliul își vor schimba liderii până la sfârșitul anului, iar în culise marile manevre au început, comentează AFP, care prezintă evoluțiile din perioada următoare și posibilii succesori ai actualilor „veterani” de la Bruxelles, informează Mediafax.Președinte contestat al Comisiei Europene din 2004, conservatorul Jose Manuel Barroso va renunța la conducerea executivului european la 31 octombrie, dar nu va fi singurul care va părăsi „nava amiral” europeană. Întreaga componență a Comisiei Europene se va reînnoi, iar printre cei 27 de noi comisari va trebui să fie găsit un succesor sau o succesoare pentru actuala șefă a diplomației europene, Catherine Ashton.De asemenea, șefii de stat și de guvern din UE vor trebui să fie de acord, în unanimitate, în legătură cu găsirea unui succesor la președinția Consiliului European, în condițiile în care belgianul Herman Van Rompuy își încheie mandatul la 30 noiembrie.La rândul lor, cei 751 de deputați europeni care vor fi aleși în perioada 22-25 mai de cetățenii UE vor trebui să-l aleagă, la prima sesiune din iulie, pe președintele Parlamentului European. Fără să aștepte aceste momente-cheie, marile formațiuni politice europene au început deja negocierile în culise.Până în prezent, președintele Comisiei Europene era desemnat în urma unei înțelegeri între șefii de stat și de guvern din UE, dar Tratatul de la Lisabona ar putea schimba acest obicei, prin faptul că îi invită pe liderii europeni „să ’țină cont de rezultatul votului” la alegerile europene în desemnarea candidatului la funcția de președinte al Comisiei. Juridic, nimic nu îi împiedică însă să urmeze acest îndemn, iar mulți sunt foarte reticenți, chiar ostili la ideea să le fie impus viitorul interlocutor la conducerea executivului european.Dar cel sau cea care va fi desemnată pentru a-i succede lui Barroso va trebui, la final, să primească aprobarea noului Parlament. În absența acesteia, numirea nu este posibilă. În plus, asemenea președintelui Comisiei Europene, ceilalți 27 de comisari vor trebui, la rândul lor, să treacă examenul oral în fața eurodeputaților. Audierile în acest sens sunt programate să se desfășoare până la sfârșitul lunii octombrie.- Compromis și echilibre subtilePentru alegerile europene, familiile politice au decis să desemneze un cap de listă la nivelul UE, urmând ca acesta să-i succeadă la momentul potrivit lui Barroso.Socialiștii și social-democrații europeni l-au desemnat pe actualul președinte al Parlamentului European, germanul Martin Schulz, ( pentru președinția Comisiei Europene – n.r.). Liberalii urmează să-și aleagă la 1 februarie candidatul între Guy Verhofstadt, fost premier belgian și actualul președinte al grupului liberal din Parlamentul European, și finlandezul Olli Rehn, actualul comisar pentru afaceri economice.Conservatorii și creștin-democrații din Partidul Popular european (PPE) își vor alege capul de listă în luna martie, cu ocazia congresului din Irlanda. Francezul Michel Barnier, actualul comisar pentru servicii financiare, și fostul premier luxemburghez Jean-Claude Juncker, fostul președinte al Eurogrup, s-au arătat interesați.Alte nume sunt, de asemenea, vehiculate la Bruxelles, printre care acela al fostului premier irlandez Enda Kenny, al finlandezului Jyrki Katainen, sau al polonezului Donald Tusk.Social-democrata Helle Thorning-Schmidt, șefa guvernului danez, ar putea fi, de asemenea, o alternativă pentru liderii europeni în locul lui Schulz, care nu se bucură de o apreciere totală din partea cancelarului Angela Merkel, scrie AFP.Dar, la Bruxelles, unde arta compromisului și a echilibrelor subtile între țările mari și cele mici, între dreapta și stânga moderată, bărbați și femei, este regulă, nu este întotdeauna bine să fii în lumina reflectoarelor. În 2009, desemnarea lui Van Rompuy a provocat surprindere, în condițiile în care favoritul era britanicul Tony Blair. După ce fostul premier britanic „a fost scos pe tușă” toată lumea se aștepta ca ministrul de externe, David Miliband, să fie numit șef al diplomației UE, pentru ca, în final, Catherine Ashton, în acel moment un obscur comisar pentru comerț, să devină „vocea Uniunii Europene”.