Despre credință.
„Tot omul, prin simplul fapt de a fi om, trebuie să aleagă între Dumnezeu și sine. Tot omul, în fapt, a ales deja, căci suntem ceea ce am ales. Iar prin alegerea noastră ne vădim preferința pentru o Împărăție sau alta: pentru Împărăția lui Dumnezeu sau pentru împărăția sinelui”.
„Nimeni nu a căutat în chip drept Adevărul, dacă la capătul căutării sale nu L-a întâlnit- fie spre a-L primi, fie spre a-L lepăda – pe Domnul nostru Iisus Hristos. Calea, Adevărul și Viața. Adevărul Care stă împotrivă lumii, ca o mustrare față de tot ce este lumesc”.
„Din punct de vedere practic, cel mai bine este să nu crezi că știi prea multe și să primești cu simplitate credința ce îți este transmisă”.
„Este nevoie azi de o minte mult mai deschisă, mult mai puțin încătușată de opinia publică, spre a începe să vezi măreția lucrării ziditoare a lui Dumnezeu descrisă în Cartea Facerii. Sfinții Părinți – mințile cele mai sofisticate și mai științifice ale vremii lor – pot fi descuietorii minților noastre încuiate”.
„Trebuie să avem grijă la fiecare cuvânt, căci cu fiecare cuvânt punem în joc adevărul”.
„Vremurile noastre cer, mai înainte de orice altceva, o lucrarea smerită și tăcută, cu împreună-simțire și dragoste pentru ceilalți nevoitori pe calea vieții duhovnicești ortodoxe și o adâncă hotărâre care să nu se descurajeze din pricina atmosferei nefavorabile… Dacă împlinim aceasta, chiar și în vremurile noastre cumplite, putem avea nădejde – cu mila lui Dumnezeu – să ne mântuim sufletele”.
Ce înseamnă a fi creștin.
„Când am devenit creștin, mi-am răstignit mintea de bunăvoie și toate crucile pe care le port mi-au fost numai izvor de bucurie. Nu am pierdut nimic, ci am câștigat totul”.
„Noi, cei ce voim a fi creștini, nu trebuie să așteptăm din partea Lui nimic altceva decât răstignirea. Pentru că a fi creștin este totuna cu a fi răstignit în această vreme și în orice vreme de când Hristos a venit pentru întâia dată. Doamne, dă-ne puterea de a urma calea răstignirii. Nu există nici o altă cale de a fi creștin!”
„Nimeni nu poate fi creștin doar cu jumătate de inimă, ci numai întreg sau defel”.
„Creștinul își iubește aproapele fiindcă vede în el pe cel zidit după chipul lui Dumnezeu, chemat la desăvârșire și la viața veșnică în Dumnezeu; o astfel de dragoste nu este omenească, ci dumnezeiască, căci nu vede în om moartea pământească, ci nemurirea cerească”.
„Multe dintre religiile orientale sunt bune până într-un punct, însă numai creștinismul îți poate deschide cerurile…”.
„În vremurile ce ne stau înainte diavolul se va folosi de orice prilej pentru a-i face pe adevărații creștini ortodocși să se mânie unii pe alții pentru pricini mari și (mai cu seamă) mici. Va trebui să ne silim să nu mușcăm momeala”.
„Auzi tu oare, creștinule ortodox al vremurilor de pe urmă? Scrierile Sfinților Părinți, chiar și acelea care se ocupă de cele mai înalte forme de viețuire duhovnicească au fost păstrate pentru noi, astfel încât chiar atunci când ni s-ar părea că nu mai sînt bătrâni purtători de Dumnezeu, să avem totuși cuvintele nerătăcite ale Sfinților Părinți, care să ne călăuzească spre o viețuire bineplăcută lui Dumnezeu și plină de osârdie”.
Despre Ortodoxie.
„Ortodoxia este singura Biserică a lui Hristos, singurul creștinism curat și autentic; iar acest fapt îi obligă pe credincioșii ortodocși ca, atunci când vorbesc altora despre Biserică, să o facă fără ocolișuri și fără contrafaceri – bineînțeles, cu dragoste, dar mai ales cu dragoste de Adevărul dumnezeiesc”.
„Ortodoxia confortabilă nu poate fi decât o făcătură”.
Despre suferință.
„Suferința este arătarea unei alte Împărății, spre care noi privim. Dacă a fi creștin ar însemna a fi „fericit” în viața aceasta, atunci nu am mai avea trebuință de Împărăția Cerurilor”.
„Monahismul, mucenicia, răbdarea unei boli incurabile sunt, din punct de vedere duhovnicesc, unul și același lucru. Cere lui Dumnezeu să-ți dea nu doar călăuzire sau ajutor, ci mucenicie, suferință, o cale pe care să poți face efortul suprem, să te implici, să arzi de dorul de a sluji lui Dumnezeu”.
„Trebuie pur și simplu să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate necazurile și încercările – căci altă nădejde nu avem”.
„Răbdarea este una dintre virtuțile centrale ale vremii noastre. Fără ea, abia dacă vom putea supraviețui”.
„În viața duhovnicească omul începe să crească cu adevărat tocmai în condiții aparent imposibile; atunci el trebuie să devină mai sensibil, să se gândească mai puțin la voia proprie, să întrebe care este voia lui Dumnezeu și să învețe să vadă ceva mai adânc în realitatea ce ne înconjoară – și toate acestea prin suferință, atât a noastră, cît și a celorlalți”.
„Într-adevăr, cu toții trebuie să învățăm și să reînvățăm că pretențiile și ideile noastre trebuie să treacă testul realității și să se călească prin suferință”.
(Cuviosul părinte Serafim ROSE)
