– Prin puțină nevoință a ascultării, omul trece în existența fără de început, veșnică, a lui Dumnezeu.
– Ascultarea este necesară pentru mîntuire. Pregătiți-vă inima și mintea voastră. Păstrați o atitudine interioară pozitivă.
– Purtăm în noi păcatul originar, acest venin al primei ispite a lui Adam în rai: Veți fi ca Dumnezeu, dar ascultarea ne poate elibera de păcat.
– Totul depinde de relația cu Dumnezeu. Dacă avem încredere în purtarea Sa de grijă, vom avea curajul să împlinim cuvîntul părintelui nostru duhovnic. Logica proprie vieții de fiecare zi și rațiunii noastre nu este suficientă. Dumnezeu îl părăsește pe acela care are prea multă încredere în propria sa inteligență. Puțin contează dacă spune cineva un cuvînt împotriva noastră, dacă un sfat este împotriva bunului simț; dacă sîntem gata să ne urmăm duhovnicul și dacă avem încredere în el, Dumnezeu sfîrșește întotdeauna prin a rîndui lucrurile într-un sens pozitiv. Taina ascultării este una din realitățile cele mai serioase pe drumul mîntuirii.
– Dumnezeu să vă păzească! Iar voi să păstrați o atitudine dreaptă! Din exterior, nu se vede nimic; este o viață despre care nu putem spune nimic deosebit. Dar, în interior, datorită ascultării, sîntem într-o stare de tensiune permanentă. Așa trebuie să fie creștinul: un “fir” de înaltă tensiune pe care o păsărică poate sta fără nici o frică, dar prin care trece o energie capabilă să ucidă o lume întreagă. Iată cum vom intra în Împărăția veșnică a lui Hristos.
– A fi după chipul lui Dumnezeu. Nu putem a ajunge la această stare decît printr-o ascultare asemănătoare aceleia a lui Hristos, a Maicii Domnului și a tuturor acelor care le-au urmat.
– Cînd sîntem împreună ar trebui să fim ca un singur om, după chipul lui Dumnezeu Cel întreit, Care este un singur Dumnezeu. Nu putem ajunge la această stare decît dacă avem în noi pe Duhul Sfînt, și nu dezordinea interioară a gîndurilor noastre rele. Cum să dobîndim acest har? Ce să facem pentru ca Dumnezeu și Duhul Său cel Sfînt să se sălășluiască în noi? Trebuie să ascultăm. Numai printr-o luare aminte permanentă asupra semenilor noștri vom ajunge să descoperim în noi un fel de radar și să simțim ceea ce gîndesc alții, voința lor, starea lor duhovnicească. În schimb, fără ascultare, dacă mai întîi căutăm confortul nostru, ne vom despărți de semeni și, în noi, se va declanșa război.
– Ascultarea duhovnicească este necesară în viața de zi cu zi. Preferați să faceți voia altora decît voia voastră. Acceptați cu bunăvoință fiecare sfat al părintelui vostru duhovnic, al fratelui, sau al unei surori. Astfel, puțin cîte puțin, se va naște în voi și în jurul vostru o stare în care inima va deveni foarte blîndă și sensibilă la orice mișcare interioară, la toate transformările duhovnicești.
– Cînd sîntem împreună, fiecare să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască duh de ascultare față de voința Sa, și să ne binecuvînteze pe toți. Fie că e cel mai tînăr sau cel mai bătrîn, ascultați pe celălalt cu inima, pentru a simți cînd Duhul lui Dumnezeu vorbește prin el.
– Prin ascultare, inima devine din ce în ce mai sensibilă la viața, suferințele, bunăstarea și nevoile altora.
– Prin slujire, și nu prin stăpînire, devenim asemenea Domnului. Hristos a arătat calea în timpul Cinei celei de Taină. El era Domnul și spăla picioarele ucenicilor Săi.
– Prin ascultare, inima și mintea voastră se va deschide spre veșnicie. Prin ascultare, viața noastră devine conștientă chiar și în timpul somnului.
