Dacă ne atacă „gîndurile” și ne împiedică să ne rugăm curat, trebuie să răbdăm și să strigăm: miluiește-mă pe mine!. Prin această împotrivire activă, transformăm, puțin cîte puțin, natura umană căzută, care face din noi copiii primului Adam. Luptăm, și această luptă trebuie să fie, cu adevărat, profundă, să îmbrace o formă cosmică. Nu, noi nu sîntem doar niște indivizi atacați de „gînduri”. Cu răbdare să strigăm: „Miluiește-mă, miluiește-mă!”. Iată maniera de a rezista „gîndurilor” urîte și de a le împiedica să ne stăpînească. Nu vă descurajați prea repede, ci repetați rugăciunea, pînă cînd ea se va întipări în mintea voastră.
– „Nu poate exista rugăciune acolo unde nu e participarea inimii”
„Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu,
miluiește-ne pe noi”. Cînd rostim această rugăciune, stabilim cu Hristos o relație personală care scapă rațiunii noastre. Viața lui Hristos pătrunde treptat în noi.
Unii se roagă cu gîndul, cu mintea. Or, nu poate exista rugăciune acolo unde nu e participarea inimii. În rugăciune, inima și mintea sînt, în mod indisolubil, unite. Rugați-vă în camera voastră. Unii vor putea să se scoale cu o oră mai devreme, alții cu o jumătate de oră, alții cu un sfert de oră sau zece minute. Asta depinde de puterile fiecăruia. Dar trebuie s-o faceți. Astfel, inima și mintea voastră se vor obișnui să trăiască mereu și pretutindeni cu rugăciunea. Cînd rostiți rugăciunea lui Iisus, împiedicați orice alt gînd să vă atace. Cei care sînt începători în viața duhovnicească trebuie să învețe să lupte împotriva poftelor trupești. Rugați-vă seara, dimineața și în celelalte clipe ale vieții voastre de zi cu zi. Rugați-vă pentru alții. Numai prin unitate în Duhul Sfînt veți fi capabili să lucrați mîntuirea voastră.
Rugați-vă pentru semenii voștri și cereți lui Dumnezeu să va binecuvînteze prin rugăciunile lor. Cînd ne rugăm pentru o persoană bolnavă, rostim numele ei și ne gîndim la ea cerînd lui Dumnezeu să o vindece. Nu este o iluzie, ci o realitate. Nu este un păcat, ci o atitudine de iubire creștinească pentru fratele nostru. Cînd sufletul nostru este în întregime îndreptat spre Dumnezeu, toate întrebările încetează. Nu mai există decît o întrebare: Cum să dobîndim pe Duhul Sfînt în noi și să-L păstrăm? În zborul sufletului spre Dumnezeu, putem atinge sfera rugăciunii curate. Cînd rugăciunea devine curată, o altfel de vedere se naște în om. Tot ceea ce a asimilat în această lume, prin experiența sau prin studii, este depășit. În starea de rugăciune, omul nu-și cunoaște nici vîrsta, nici starea socială sau ierarhică. Toate detaliile vieții pămîntești sînt depășite. Înțelegem mai bine sensul cuvintelor lui Hristos: Și în ziua aceea, nu Mă veți mai întreba despre nimic. Cum să ne comportăm în Biserică? Trebuie să fim concentrați; să avem o tensiune, adică o atenție foarte mare pentru ca să nu fim distrași de lucruri superficiale și de gînduri străine.
Cînd sufletul nostru e liber de patimi, firea noastră alterată prin căderea în păcat este redusă la frumusețea ei originală. Dacă sîntem după chipul lui Dumnezeu, revelațiile devin fenomene normale. Calea creștinească înseamnă să-ți umpli sufletul și inima de cunoașterea superioară a lui Dumnezeu.
Doar printr-o experiență îndelungată, ce poate dura luni și ani, putem dobîndi, încetul cu încetul, o atitudine creștinească în rugăciune. Să ne sporim acum atenția pentru zidirea vieții noastre. Păstrați toate acestea în conștiința voastră și viața vă va fi plină de interes, nu doar în fiecare zi, ci în fiecare clipă. Nu uitați aceste cuvinte. Dumnezeu v-a dat timp pentru a lucra la mîntuirea voastră veșnică. Nu-l irosiți!
