Nimic nu este mai rău decât mândria. (Sf. Ioan Gura de Aur) Mândria nu-i un semn al beteșugului în virtute, căci precum multe fructe închină crengile pomului la pământ, tot așa prisosul virtuții creează un sentiment smerit. (Sf. Nil Ascetul)
Nu te ridica la înălțime, ca să nu cazi în adâncime. (Sf. Grigorie Teologul)
Dacă va începe să te stăpânească mândria, aduceți-vă aminte cum din cauza ei pier toate roadele virtuții și ea va pierii de la tine. (Avva Isaia)
Te lauzi că ești frumos la chip? Apoi cu aceasta se laudă și coțofana. Te lauzi că ești bogat, că ai aur și pietre prețioase? Apoi cu aceasta se laudă și tâlharii și criminalii. Te lauzi cu puterea ta? Apoi porcul sălbatic e mai puternic ca tine. Te lauzi cu vocea ta? Apoi privighetoarea cântă mai dulce decât tine. (Sf. Ioan Gura de Aur- Filipeni om. VIII, pag. 83)
Toate viciile își au puterea lor numai în lucrările nelegiuite, iar de mândrie trebuie să ne fie frică, chiar și în faptele bune. (Fer. Augustin)
Să nu ne înălțăm unul față de altul, pentru că pământul ne va nivela pe toți, și ne va da fiecăruia o parte egală. (Sf. Dimitrie de Rostov)
Va cădea din înțelepciunea lui Dumnezeu, acela care pretinde că este înțelept. (Sf. Isaac Sirul)
Nimic nu poate sfâșia trupul Bisericii atât de mult ca mândria. (Sf. Ioan Gura de Aur – Romani, omilia XXIII, 375)
Înalță-te mai mult prin viață decât prin gândire. Viața ta te poate face nobil, dar gândul te poate duce până la o mare cădere. (Sf. Grigorie Teologul)
Strălucirea fulgerului arată de mai înainte lovitura tunetului, iar slava deșartă prin apariția ei vestește mândria. (Sf. Nil Sinaitul)
Nimic nu face pe careva să se îngâmfeze mai mult ca deplina cunoștință a meritelor. (Sf. Ioan Gura de Aur)
Slava deșartă este alungată de lucrarea în ascuns, iar mândria, de voința de a pune pe seama lui Dumnezeu toate lucrările. (Sf. Maxim Mărturisitorul)
Nu te înălța cu faptele tale, oricare ar fi ele. (Sf. Antonie cel Mare)
Fericit este acela care are în fața ochilor ziua ieșirii din trup a sufletului și care urăște mândria înainte de a fi dată pe față micimea firii omenești, prin putrezirea în groapă. (Sf. Efrem Sirul)
Mulți au dezbrăcat toate hainele de piele. Dar pe cea de pe urmă, cea a slavei deșarte, numai cei ce au disprețuit pe maica ei, adică dorința de a-și plăcea lor. (Ilie Ecdicul)
