Afectivitatea la vârstă școlară mică

Afectivitatea influențează personalitatea, cunoașterea și întreaga evoluție a omului.
Ea se manifestă prin trăiri afective și generează emoții și sentimente pozitive (plăcere, mulțumire, entuziasm, etc.) sau negative (tristețe, nemulțumire, frustrare etc.), organizează conduită și susține energetic activitatea.
Copiii parcurg o perioadă lungă de maturizare a afectivității. Instabilitatea este destul de evidentă ca și “crizele” de afectivitate. Pentru a ajuta copilul în formarea sa, părintele trebuie să dea dovadă de calm, înțelegere, să păstreze un echilibru corect între ferm și flexibil, să fie atent la nevoile emoționale ale copilului.
Mediul școlar este cel care facilitează sau inhibă diferite tendințe ale personalității, contribuie la formarea și dezvoltarea emoțiilor, sentimentelor intelectuale, sociale și etice. Să nu uităm că:
– școlarul resimte nevoia de apartenență, dar și de afirmare de sine;
– devine mai stăpân pe el, începe să își controleze manifestările afective încercând să se subordoneze atât regulilor școlii, cât și ale familiei;
– intensifică emoțiile intelectuale și reușește să ascundă o parte din trăirile emoționale;
– motivația este mai mult extrinsecă; dorința de a fi apreciat, de a nu-și supăra părinții sau învățătoarea sunt adesea mai mari decât dorința de a ști;
– reușita școlară îi oferă sentimente de satisfacție, confort psihic, iar insuccesele atrag sentimente de nemulțumire, de frământare;
– copilul este foarte sensibil din punct de vedere afectiv, deci poate fi influențat negativ de mustrări în public, de critici nefondate, de sentimentul respingerii sau al neacceptării;
– agresivitatea se manifestă la majoritatea copiilor sub forma unor „descărcări” în urma acumulărilor date de restricțiile școlare (în pauză strigă, aleargă, se cațără …)
– cooperarea devine mult mai evidentă după clasa a III-a, iar solidaritatea prinde contur începând cu clasa a IV-a.
Învățătoarea reprezintă o figură importantă în planul afectiv al copilului. Copilul poate declanșa un conflict cu părinții dacă simte că ceea ce spun diferă de ceea ce a spus aceasta. Printr-o colaborare foarte bună cu școala se pot regla diferite lucruri “de acasă” folosind autoritatea recunoscută de către copil – învățătoarea.
Armonia familiei, principiile sănătoase, relațiile bazate pe comunicare, încredere, respect, dragoste, timpul alocat copilului, lectura sunt elemente care pot face un copil fericit, care pot contribui la formarea lui ca om, care îi permit să-și atingă potențialul dezvoltând conduite pozitive.
Tulburările de afectivitate pot crea efecte nedorite pe termen scurt (egoism, minciună, neglijență, lipsa de inițiativă …) și necontrolabile pe termen lung (anxietate, fobii, depresii). Acestea pot perturba dezvoltarea normală atât din punct de vedere fizic și psihic, cât și social și comportamental. Este important să se țină cont de faptul că emoțiile depind în mare măsură de temperament, dar sunt influențate și de acumularea de nemulțumiri, de oboseală sau de starea de sănătate.
www.problemele-copilului-meu.ro