Numărul afecțiunilor respiratorii în rândul populației se menține ridicat, iar medicii recomandă în continuare vaccinarea antigripală, cel puțin până la sfârșitul acestei luni.
Un raport al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dat publicității ieri, arată că, în perioada 28 februarie – 6 martie, infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare au fost în număr de 3.032, iar majoritatea îmbolnăvirilor s-au înregistrat la copiii între 5 și 14 ani (998 cazuri), categorie de vârstă urmată de 0 – 4 ani, cu 715 cazuri. În perioada de referință au fost semnalate și 900 de pneumonii, iar cei mai afectați au fost tot copiii între 5 și 14 ani (279 cazuri), categorie de vârstă urmată de 30 – 64 ani, cu 190 cazuri.
În intervalul 28 februarie – 6 martie, au fost consemnate și 15 îmbolnăviri prin gripă, iar cele mai multe cazuri, în număr de opt, s-au înregistrat la adulții cu vârste între 30 și 64 ani.
Ser suficient
Având în vedere numărul mare de afecțiuni respiratorii înregistrat în ultima perioadă, medicii recomandă în continuare vaccinarea, cel puțin până la sfârșitul acestei luni. La această oră, în stocurile Direcției de Sănătate Publică mai există 4.500 doze de vaccin, în timp ce la medicii de familie și la punctele teritoriale de sănătate publică mai sunt alte 22.000 de doze, din cele 69.500 trimise de ministerul de resort pentru imunizarea gratuită a populației, în acest sezon.
În timp ce afecțiunile respiratorii sunt în creștere, numărul sucevenilor care acceptă vaccinul este tot mai mic. În intervalul 28 februarie – 6 martie, doar 117 persoane incluse în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire, respectiv bolnavi cronici, gravide, cadre medico-sanitare, vârstnici de 65 ani și peste, persoane din instituțiile de ocrotire socială, au fost de acord să primească serul care-i ferește de gripă.
Medicii spun că vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă și recomandă tuturor celor care fac parte din categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit.