Afecțiunile respiratorii de sezon au depășit în ultima săptămână pragul de 5.200, se arată într-un raport al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava. Potrivit documentului, în intervalul 21-27 februarie, medicii din județ au raportat 4.002 infecții acute ale căilor respiratorii superioare, față de 3.275, în perioada anterioară. Majoritatea îmbolnăvirilor, respectiv 1.507 cazuri, au fost înregistrate la copiii între 5 și 14 ani, categorie de vârstă urmată de 15-29 ani, cu 835 de cazuri, 0-4 ani, cu 767 de cazuri, 30-64 ani, cu 619 cazuri, 65 ani și peste, cu 274 de cazuri. Din totalul de 4.002 îmbolnăviri, 75 au fost spitalizate.
În intervalul 21-27 februarie, doctorii au semnalat și 1.214 pneumonii, comparativ cu 892, în perioada anterioară. Cele mai multe îmbolnăviri, și anume 335, au fost consemnate la copiii între 5 și 14 ani, categorie de vârstă urmată de 0-4 ani, cu 269 de cazuri, 15-29 ani, cu 250 de cazuri, 30-64 ani, cu 240 de cazuri, și 65 ani și peste, cu 120 de cazuri. Din totalul de 1.214 pneumonii, 92 au necesitat internare.
În săptămâna 21-27 februarie, medicii suceveni au depistat și 18 cazuri de gripă, față de 22 în intervalul precedent, dintre care șapte au fost spitalizate. Majoritatea îmbolnăvirilor, respectiv 11, au fost înregistrate în zona Suceava, urmată de zona Rădăuți, cu șapte cazuri.