Nemulțumiri

Afecțiuni care se tratează cu o simplă pastilă, cazuri pentru Urgențele Spitalului Suceava

Activitatea derulată de medicii de familie din județ a stârnit nemulțumirea reprezentanților Spitalului Suceava, în condițiile în care majoritatea pacienților pe care aceștia îi trimit la Unitatea de Primire a Urgențelor nu își justifică prezența, consumând inutil timpul angajaților și resursele acestei unități.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului, dr. Tiberiu Brădățan, a arătat că medicii de familie din județ orientează către UPU bolnavi care ar putea fi tratați cu ușurință în cabinetele lor sau în ambulatoriile de specialitate, fiind cazuri când diagnosticul din biletul de trimitere este de-a dreptul hilar, respectiv banale dureri cauzate de hemoroizi sau după consumul de alcool.
Timp și bani pierduți inutil
„Unii medici de familie nu stau la program și lasă asistentelor bilet de trimitere în alb și parafa. Fiindcă vin cu acest document, pacienții nu pot fi refuzați”, spune Brădățan.
Legat de activitatea de la Urgențe, directorul medical al Spitalului, dr. Doina Ganea Motan, a subliniat că numărul foarte mare de prezentări nejustificate scade șansele celor care reprezintă cazuri grave, prin epuizarea fizică a medicilor și consumarea resurselor unității, respectiv analize, radiografii, ecografii, tomografii computerizate, medicamente și materiale sanitare.
„Continuă să se prezinte cazuri care ar trebui rezolvate de medicul de familie sau de ambulatoriul de specialitate. Dacă ar fi obligatoriu ca medicii de familie să facă măcar o gardă la UPU, atunci ar înțelege mai bine situația”, a punctat Motan.
La Urgențele Spitalului Suceava, numărul zilnic de prezentări s-a dublat, ajungând uneori la 270.

Recomandări

22 de candidați pe un loc, la concursul pentru un post de asistent medical la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava

Spitalul Clinic de Urgență Suceava modifică, din 20 octombrie a.c., programul de vizitare a pacienților internați

Copiii care au nevoie de endoscopie digestivă superioară pot fi investigați de acum și la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava