Afaceristul sucevean Bogdan Pascari, condamnat definitiv la pedeapsă în penitenciar, dat în urmărire după ce a dispărut de acasă



Afaceristul Bogdan Pascari
Afaceristul Bogdan Pascari

Condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de „înșelăciune în formă continuată”, afaceristul sucevean din domeniul imobiliar Bogdan Pascari a fost dat în urmărire de Poliție.

Și asta pentru că joi, 2 aprilie, după ce soluția de condamnare a rămas definitivă la Curtea de Apel Suceava, Bogdan Pascari nu a fost găsit acasă de polițiștii care l-au căutat pentru a pune în executare mandatul.

În aceste condiții, acesta apare pe site-ul Poliției Române, la rubrica ”Urmăriți”, inclusiv cu fotografie și semnalmente, respectiv înălțime 182 cm, greutate circa 95 kg, corpolent, păr șaten, drept, ochi căprui.

De altfel, în cursul zilei de sâmbătă, 4 aprilie, Bogdan Pascari a trimis mai multe mesaje prin aplicația Whatsapp prin intermediul cărora a menționat că nu se află în țară și că este la curent cu faptul că poate fi pus sub acuzare și pentru infracțiunea de ”evadare”.

De asemenea, acesta a menționat că vrea să trimită un punct de vedere, pentru că ”vreau să explic situația că apartamentele sunt livrate și avocații mi-au greșit actele”.

  • Care au fost acuzațiile procurorilor

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Pascari este acuzat că, ”în perioada august 2018 – iunie 2022, în calitate de administrator al SC Alpha House Construct SRL, a indus și menținut în eroare un număr de 8 persoane vătămate, prin asumarea aparentă a unor obligații contractuale față de acestea, anume că, în schimbul unor sume de bani achitate în avans, le va vinde la o dată ulterioară apartamente situate în blocul construit de inculpat”.

Prejudiciul calculat de procurori era de aproximativ 50.000 de euro per fiecare persoană, respectiv în jur de 400.000 de euro, prejudiciu total.
În unele cazuri, părțile vătămate au renunțat la acțiuni, recuperându-și banii dați pentru apartamente.

Totuși, deși sunt doar trei părți civile care au solicitat daune morale și materiale, instanța a reținut numărul total de opt fapte de înșelăciune, conform dosarului polițiștilor și al procurorilor.

Alte persoane în afara acestor opt au ales să deschidă acțiuni în instanță pe cale civilă, prin care speră să își recupereze banii dați pentru apartamente, plus dobânzi și penalități.

Bogdan Vasile Pascari a restituit în unele cazuri banii celor care au renunțat la ideea de a mai intra în posesia apartamentului râvnit ori care s-au împăcat cu el în timpul procesului, astfel încât suma totală rămasă de restituit este acum de 135.000 de euro, potrivit minutei de condamnare de la Curtea de Apel Suceava.



Recomandări

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Un sucevean, lider la unei grupări de trafic de droguri, dat în urmărire după ce, judecat în libertate, a dispărut

Un sucevean, lider la unei grupări de trafic de droguri, dat în urmărire după ce, judecat în libertate, a dispărut
Un sucevean, lider la unei grupări de trafic de droguri, dat în urmărire după ce, judecat în libertate, a dispărut