Decizie finală

Afaceristul din Dorna Arini condamnat la 5 ani închisoare pentru evaziune fiscală a ajuns după gratii

Doru Todașcă fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani
Doru Todașcă fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani

Un bărbat din comuna Dorna Arini, judecat pentru evaziune fiscală și condamnat definitiv de judecătorii Tribunalului Suceava la o pedeapsă cu închisoare de 5 ani, a fost săltat marți de la domiciliul său și încarcerat în Penitenciarul Botoșani. Doru Todașcă, în vârstă de 59 de ani, a fost găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, condamnarea primită de acesta fiind cu executare.
Potrivit anchetatorilor, în perioada anilor 2011-2013 bărbatul a avut calitatea de administrator al unei firmei din Vatra Dornei, care are obiect de activitate fabricarea de mobilă pentru birouri și magazine. În intervalul ianuarie-septembrie 2011, inculpatul a înregistrat în evidența contabilă a societății 123 de facturi fiscale, conținând operațiuni comerciale fictive în valoare totală de 11.114.389 de lei, derulate cu trei societăți comerciale, una din județul Suceava, iar alte două din municipiul București. Prejudiciul total produs bugetului de stat este de 4.445.755 de lei, din care 2.667.453 de lei reprezintă TVA și 1.778.302 lei reprezintă impozit pe profit, prejudiciu care nu a fost recuperat.
Pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor ce pot servi la recuperarea pagubei produse prin infracțiune, în cauză s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile și mobile ale inculpatului, formate dintr-o clădire, terenuri și un autoturism. În urma deciziei definitive a instanței superioare, pe numele lui Doru Todașcă a fost emis marți un mandat de executare a pedepsei închisorii, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Polițiștii l-au identificat pe bărbatul de 59 de ani la domiciliul acestuia din comuna Dorna Arini, de unde a fost transferat sub escortă la Penitenciarul Botoșani, pentru executarea pedepsei.

Recomandări

Din nou la pușcărie pentru că a tâlhărit o vecină, în anul în care fusese eliberat după o condamnare pentru omor

Afaceristul cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat definitiv și trimis la pușcărie după ce a înșelat 11 persoane