Droguri „la bucată”

Afaceri cu țigări cu cannabis, printre tinerii din Obcini



– O astfel de țigară ajungea la 30-40 de lei, iar „distribuitorul” era un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Suceava
– Clienții lui erau tineri din grupul său de prieteni, toți din același cartier
Un tânăr din municipiul Suceava a fost trimis în judecată de procurorii structurilor de combatere a crimei organizate, fiind acuzat că procura și vindea prietenilor săi din cartier țigări cu cannabis.
Andrei Bogdan (20 de ani) a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunii de punere în vânzare de droguri de risc, riscând acum ani grei de pușcărie. Tânărul a ajuns să dea cu subsemnatul la Parchet, după ce preocupările sale infracționale au ajuns la urechile polițiștilor Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Suceava. Anchetatorii au aflat, inițial, că atât Andrei Bogdan (20 de ani), cât și grupul său de prieteni, toți din cartierul sucevean Obcini, se ocupau cu traficul și consumul de droguri.
În gașca tinerilor a intrat și un polițist sub acoperire, care a reușit să le câștige încrederea și să se bage și el în afacerea cu țigările măsluite. Polițistul a cumpărat, în mai multe rânduri, țigări în interiorul cărora se afla tutun amestecat cu cannabis. Polițiștii au reușit chiar să filmeze, cu autorizarea instanțelor, una dintre tranzacții. Înregistrările video îl surprind pe Bogdan în timp ce-i vinde polițistului sub acoperire cantitatea de 1,3 grame cannabis, sub forma a două țigări. O astfel de țigară, au aflat oamenii legii, ajungea la 30, chiar 40 de lei. După ce a primit banii, traficantul i-a băgat în buzunar, după care a dispărut într-o scară de bloc.
În fața procurorilor anchetatori, Bogdan a negat că ar fi implicat în traficul de droguri. El a continuat să spună că nu are nici o legătură cu țigările cu cannabis împărțite prin cartier, nici în momentul în care i s-au arătat imaginile filmate și i s-au prezentat transcrierile mai multor convorbiri telefonice avute de el cu alți tineri din cartier. Din rechizitoriul trimis instanțelor de judecată, reiese că în decurs de aproape jumătate de an, Andrei Bogdan i-a vândut polițistului sub acoperire aproape 4,6 grame de droguri de risc (cannabis și rezină de cannabis).
Cum consumul de droguri nu este incriminat de lege, ci doar deținerea drogurilor pentru consum propriu, iar ceilalți tineri din gașca lui Andrei Bogdan nu au fost prinși cu strupefiante asupra lor, procurorii au fost nevoiți să-i scoată de sub acuzare. Totuși, gruparea tinerilor din Obcini este în continuare monitorizată de oamenii legii.



Recomandări

Unul dintre tinerii săltați pentru trafic de cocaină a făcut recent mai multe tranzacții în Suceava cu același drog de mare risc

Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava
Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava

Pedepse serioase pentru trei tineri care i-au bătut și sechestrat pe cei care le-au comandat droguri, dar nu aveau bani

Pedepse serioase pentru trei tineri care i-au bătut și sechestrat pe cei care le-au comandat droguri, dar nu aveau bani
Pedepse serioase pentru trei tineri care i-au bătut și sechestrat pe cei care le-au comandat droguri, dar nu aveau bani