Afaceri cu lemn ilegale



Trei indivizi, patroni de gatere din zona Vatra Dornei, sunt cercetați penal de procurori pentru că au făcut afaceri cu material lemnos, cu acte și ștampile false.
La sfârșitul săptămânii trecute, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a confirmat începerea urmării penale împotriva celor trei.
Potrivit anchetatorilor, în 2006, Aurel U. (31 de ani) din Vatra Dornei, a falsificat 16 bonuri de vânzare materiale lemnoase pe care a aplicat ștampile false, în vederea comercializării de material lemnos. Cu ajutorul acestor documente, alți doi administratori de gatere, Ioan B. (59 de ani) și Mircea V. (54 de ani), ambii din Poiana Stampei, au efectuat înregistrări inexacte în evidențele contabile ale societăților, cu scopul de a denatura cheltuielile.