„Școlit” în pușcărie

Afacerea „Cărăușii”, inițiată de unul dintre copiii unui angajat din Poliție



Cezar Ștefan Bilius a inițiat racolarea la Suceava a cărăușilor de droguri
Cezar Ștefan Bilius a inițiat racolarea la Suceava a cărăușilor de droguri

Afacerea „Cărăușii”, cea care le-a adus zeci de mii de euro sucevenilor care au racolat aproximativ o sută de tineri și i-au pus la dispoziția unor rețele internaționale de trafic de droguri, a fost inițiată, susțin surse judiciare, de unul dintre cei doi fii ai unui angajat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Cezar Ștefan Bilius (22 de ani), din municipiul Suceava, aflat în prezent în arestul poliției, a fost cel care, alături de alți trei tineri, a pus bazele primei grupări de racolatori de cărăuși la Suceava.
Potrivit unor surse din rândul structurilor de combatere a crimei organizate, Cezar Ștefan Bilius ar fi făcut închisoare în Olanda, timp de aproximativ 18 luni, iar acolo a învățat „ingredientele” afacerii cu cărăuși, care, ulterior, i-a băgat în buzunare sume consistente de bani.
În afacere l-a băgat și pe fratele său, Adrian Bilius (24 de ani), și acesta fiind arestat preventiv în aceeași cauză.
Cei doi frați au ajuns chiar în clădirea în care lucrează tatăl lor, angajat ca personal contractual (civil). Din nefericire, copiii sunt închiși în beciurile de la subsolurile poliției, iar tatăl lor își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului de Logistică.
Printre inițiatorii primei grupări de racolatori mai figurează alți doi tineri, Alexandru Ursachi și Tudor Lungu, aflați în prezent în pușcăriile din Norvegia.



Recomandări

Sucevenii condamnați recent în dosarul cărăușilor de heroină și cocaină s-au predat la poliție ori direct la penitenciar

12 inculpați au fost trimiși în judecată în acest dosar, cinci au fost condamnați la închisoare, șase au primit pedepse cu suspendare, iar unul a fost achitat
12 inculpați au fost trimiși în judecată în acest dosar, cinci au fost condamnați la închisoare, șase au primit pedepse cu suspendare, iar unul a fost achitat