Flagrant poliție

Afacere cu cupoane false de călătorie în biroul directorului autogării Fălticeni



Un adolescent din satul Gulia a fost prins în flagrant de poliție, în timp ce încerca să-i vândă directorului autogării din municipiul Fălticeni nu mai puțin de 115 cupoane false de călătorie, contra sumei 1000 de lei.
În cursul zilei de marți, Neculai Nechiforaesa (54 de ani), din comuna Baia, director la firma care administrează autogara, a anunțat poliția despre faptul că un tânăr din orașul Dolhasca intenționează să-i vândă mai multe cupoane de călătorie false contra unei sume de bani.
Polițiștii au scris cu praf galben fluorescent pe 12 bancnote (opt bancnote de 100 de lei și patru bancnote de 50 de lei) cuvântul ”Fals” și data de „2 decembrie 2009”, și au pus la cale prinderea în flagrant a tânărului cu pricina.
Flagrantul a fost realizat o zi mai târziu, în biroul directorului în care urma să aibă loc tranzacția.
Asupra tânărului cu pricina, Merișor Stegari (17 ani), polițiștii au găsit
la percheziția corporală șase fișicuri cu cupoane emise de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sucea și Asociația Nevăzătorilor Suceava, precum și cele 12 bancnote tratate cu praf galben fluorescent.
Praful folosit de criminaliștii poliției a fost găsit și pe mâinile tânărului, precum și pe mânca de la haina acestuia.
„La o primă examinare, cotoarele cupoanelor respective erau diferite de cele originale, fiind xerocopiate și lipite”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, precizându-se că s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și înșelăciune.