Nou

Aeroportul Suceava va fi deschis în weekend pentru vizitare

Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor
Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor

Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava va fi deschis în zilele de 30 și 31 august pentru publicul vizitator. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat ieri, în cadrul ședinței deliberativului județean, că spectatorii care vor veni la show-ul aviatic de la Centrul Economic Bucovina pot avea astfel ocazia să vadă și ce presupune amenajarea și modernizarea aeroportului din imediata apropiere, precum și stadiul lucrărilor. Declarația lui Nechifor a venit în contextul nemulțumirilor exprimate de grupul consilierilor județeni PDL, că aeroportul din Iași a fost finalizat înaintea celui din Suceava.
Nechifor a precizat că la Iași lucrările au început în luna august a anului trecut, ceea ce a însemnat un avans de câteva luni bune de lucru pentru constructori. „Nu cred că e bine să ne mai comparăm cu capra vecinului. Preocuparea noastră este să construim un aeroport în condiții corecte. În weekend aeroportul va fi deschis în regim de vizitare și oricine este interesat poate să meargă să vadă ce s-a făcut”, a mai spus președintele Nechifor.

Recomandări

Haos printre călătorii de pe Aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe  pista de aterizare
Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

La împlinirea a 111 ani de la naștere, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Șoldan anunță lansarea licitației pentru noul terminal de 10.000 de metri pătrați al Aeroportului Suceava