Aeroportul Suceava, închis pentru modernizare

Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava
Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava

Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea este închis în mod oficial începând de luni pentru realizarea lucrărilor de modernizare a pistei de aterizare/decolare. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, ne-a declarat că firma Tehnic – Assist SRL, care realizează investițiile din cadrul proiectului „Modernizare suprafață de mișcare și balizaj, turn de control și amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigație tip ILS”, a început deja lucrările de modernizare a pistei. „Începând de luni s-a început cu spargerea actualei piste, iar potrivit estimărilor constructorului, după finalizarea lucrărilor de modernizare aeroportul ar putea fi redeschis în luna noiembrie a acestui an”, a spus Cătălin Nechifor. După lucrările de demolare a pistei și a platformelor adiacente, care sunt programate să dureze aproximativ o lună, ar urma să înceapă excavarea la o adâncime de 1,65 metri a terenului pe care va fi construită noua pistă elastică, după care vor începe lucrările pentru realizarea stratului de rezistență al pistei. Lucrările la pista de aterizare – decolare se vor fi finaliza cu turnarea stratului de mixtură asfaltică elastică.

Recomandări

7 km de microtuburi pentru fibră optică s-au montat deja pentru îngroparea cablurilor de pe stâlpii din municipiul Suceava

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL