Promisa modernizare a Aeroportului Salcea se transformă de la o zi la alta într-o himeră, după ce toate firmele internaționale anunțate cu mare pompă ca interesate de acest proiect au plecat din Suceava la fel cum au venit. Sumele uriașe de bani necesare pentru demararea și finalizarea lucrărilor sunt adevăratul cui al lui Pepelea, dar în timp ce sucevenii se învârt în jurul cozii, alte aeroporturi din zonă, cum ar fi cele din Iași și Bacău, fac pași importanți pentru dezvoltare. Dovadă și zborurile internaționale de pe aeroporturile rivale, în comparație cu Suceava, care a pierdut acest privilegiu, tocmai din cauza infrastructurii proaste. Deocamdată, Aeroportul Salcea rămâne aproape la aceleași standarde ca acum 50 de ani, când a fost construit de autoritățile comuniste.
Investiții de minim 40 de milioane de euro
Pentru a aduce Aeroportul Salcea la condiții tehnice care să-i permită un trafic serios, autoritățile județene trebuie să găsească 40,5 milioane de euro. Inițial, suma calculată de IPTANA București, proiectantul lucrărilor de modernizare, se ridica la 70 de milioane de euro, dar criza a ajustat cheltuielile necesare pentru acest proiect. Din acești bani, ar urma să se lungească pista până la 2.460 de metri, lățimea ar urma să fie de 45 de metri, iar coeficientul de rezistență al pistei ar urma să ajungă la PCN 45, ceea ce ar permite accesul unor avioane cu o greutate de până la 200 de tone, și nu de maxim 30 de tone cum se întâmplă în prezent. Modernizarea ar urma să cuprindă și căile de rulare, sistemul de balizaj, o uzină electrică și o platformă, fără de care funcționarea Aeroportului nu s-ar putea derula în condiții optime.
Discuții fără finalitate
Dumitru Sahlean, directorul Aeroportului „Ștefan cel Mare” Salcea-Suceava, recunoaște că în lipsa unor investiții rapide și serioase, viitorul nu sună bine.
„Perspectivele de dezvoltare, fără modernizările preconizate, nu sunt deloc încurajatoare. Totuși, proiectul de modernizare este finalizat, ceea ce reprezintă un mare pas înainte”, se încurajează Sahlean. Acesta a dezvăluit și faptul că firmele care s-au arătat interesate pentru concesionarea lucrărilor de modernizare nu au avut niciodată intenția să și pună în practică ceva.
„Condițiile de recuperare a banilor investiți erau imposibil de îndeplinit. Fiecare dintre firmele respective dorea ca totul să se amortizeze în 5-10 ani. În plus, Consiliul Județean Suceava nu are bonitatea de a suporta un credit furnizor atât de mare pentru un termen scurt, așa încât acum așteptăm intrarea în vigoare a noului pachet legislativ privind parteneriatul public privat pentru a găsi soluții de modernizare”, a explicat Dumitru Sahlean.
Anual se merge în minus cu 500.000 de euro
Lipsa investițiilor în modernizarea Aeroportului are urmări în toate planurile. Companiile aeriene refuză să-și trimită avioanele pe Salcea, iar planurile de zbor sunt relocate pentru alte aeroporturi din țară. Este și cazul companiei Blue Air, care, după numai câteva luni de curse internaționale de pe Salcea, a decis să renunțe. Motivul este legat de faptul că aici nu pot ateriza decât avioane de maxim 80 de pasageri, ori, pentru a fi rentabile, zborurile trebuie efectuate cu avioane de minim 150 de locuri. Așa se face că în acest moment, pe singurul aeroport al județului operează doar curse ale Tarom și Carpat Air, ambele companii trimițând avioane de mici dimensiuni. Unul din efectele principale ale înghețării în trecut a infrastructurii aeroportului este reducerea resurselor de finanțare. Directorul Aeroportului „Ștefan cel Mare” Salcea a detaliat și care este balanța anuală dintre încasări și cheltuieli: 500.000 de euro cu minus.
Reparații de criză în această toamnă
Finalizat în 1963, Aeroportul Salcea se află la limita condițiilor de autorizare, iar reparațiile necesare sunt urgente. Dacă anul trecut s-au cheltuit 6,5 miliarde de lei vechi pentru a înlocui o parte din dalele de beton uzate, investițiile de anul acesta trebuiau să fie mult mai mari. Mai exact, pentru înlocuirea a 600 de dale de pe pista aeroportului se intenționa alocarea a 600.000 de euro. În cele din urmă s-a renunțat la această investiție pentru una de criză și care să acopere problemele de moment.
„Am convenit că nu are rost să îngropăm acești bani în reparații și peste 1-2 ani să începem lucrările generale de modernizare. Am mers pe soluția unor reparații de întreținere, care să stopeze exfolierea dalelor de beton pentru una-două ierni, iar între timp sperăm să se ia o decizie finală privind viitorul aeroportului”, a mărturisit Dumitru Sahlean.
Așa se face că până la venirea iernii se vor cheltui circa 20.000 de euro pentru lucrările de reparații, licitația privind atribuirea contractului urmând să se finalizeze în câteva săptămâni. De altfel, totul trebuie finalizat până la mijlocul lunii noiembrie, când Aeroportul Salcea trebuie din nou reautorizat de Autoritatea Aeronautică Civilă din România, condiție fără de care nu poate funcționa.
Marea miză, modernizarea generală
Lucrările de modernizare generale ale Aeroportului „Ștefan cel Mare” Salcea sunt la fel de așteptate nu doar de Consiliul Județean Suceava, ci și de mai multe firme locale sau naționale. Anul trecut, licitația privind atribuirea lucrărilor de înlocuire a dalelor de beton a fost oarecum liniștită, în competiție fiind doar doi ofertanți, firma Drumarii SA Brașov și cei care au câștigat în final, respectiv două firme asociate, General Construct Suceava și Quatro Construct Suceava. Valoarea uriașă a lucrărilor de modernizare, de 40,5 milioane de euro, fac ca și interesul să fie deja altul, iar anumite firme încep deja să-și facă lobby pentru a obține avantaje. Printre acestea se numără Romstrade SRL Adunații Copăceni, firmă deținută de Nelu Iordache, patronul Blue Air. În plus, demararea lucrărilor la Aeroportul „Ștefan cel Mare” ar însemna mană cerească și pentru alte firme locale, care dețin în exploatare balastiere sau se ocupă cu afaceri în domeniul construcțiilor.
La limită
Aeroportul Salcea, între planuri mărețe și perspective sumbre






