Copiii care au astm respiră mai ușor și au nevoie de mai puține medicamente, dacă fac exerciții de aerobic sub supraveghere de specialitate, potrivit unui studiu brazilian, citat de Reuters Health.
În plus, dozele zilnice de inhalant steroid cu care își tratează crizele de astm ajung să fie reduse cu până la 52% la aceștia, față de cei care nu au activitate fizică. Dr. Celso R. F. Carvalho de la universitatea din Sao Paulo, conducătorul cercetării, a arătat că părinții copiilor cu astm care fac aerobic au o atitudine foarte normală față de micuți și nu tind să-i trateze ca pe niște bolnavi cronici.
Cercetarea se bazează pe monitorizarea a 38 de copii cu vârste între 7 și 15 ani cu simptome de astm de la moderat la sever. Ei au fost împărțiți în două grupuri. Copiii au făcut aerobic de două ori pe săptămână, timp de 16 săptămâni și toți și-au luat în această perioadă medicația specifică pentru astm.
„Copiii care au dificultăți în a respira din cauza astmului se tem să facă exerciții fizice ca să nu-și provoace o criză”, a spus Carvalho. „De aceea copiii cu astm au o formă fizică proastă, în condițiile în care antrenamentul, efectuat sub supraveghere de specialitate îmbunătățește starea generală a micuților și ușurează simptomele astmului”, a adăugat cercetătorul.
Sursa : NewsIn
