AEP va informa PE că în locul lui George Becali va activa în continuare Dan Zamfirescu



AEP va informa Parlamentul European că în locul fostului europarlamentar George Becali, care a optat pentru calitatea de deputat în Parlamentul României, va activa, în continuare, reprezentantul PRM Dan Zamfirescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, vicepreședintele AEP Marian Muhuleț.
Potrivit lui Muhuleț, conducerea PRM a informat anterior AEP că următorul candidat de pe lista cu care partidul a participat la alegerile europarlamentare care este membru al acestei formațiuni politice și care îl va înlocui în PE pe George Becali este Dan Zamfirescu.
„Este un drept al organelor de conducere ale partidului. AEP nu are ce să facă în aceste condiții, legea nu îi permite să se amestece. S-a votat pe listă, s-a votat partidul, nu individul”, a explicat vicepreședintele Autorității Electorale Permanente.
El a mai spus că dacă Eugen Mihăescu, aflat pe următoarea poziție pe lista de candidați a PRM la alegerile din 2009 după Becali, se consideră nedreptățit, acesta se poate adresa justiției.