Nu mi-am dorit niciodată în viață să fiu altcineva decât sunt, iar formulări idioate de felul „Dacă eu aș fi în locul ăluia, aș face…” îmi stârnesc doar râsul. Totuși, uneori știu foarte exact cine nu aș vrea să fiu, iar în aceste zile categoric nu aș vrea să fiu Mircea Lucescu. Omul și-a asumat o responsabilitate pe baza unor elemente care între timp s-au șters din ecuație sau au căpătat alte semnificații decât cele de la data inițială. Vă dau doar trei exemple, câte unul din fiecare compartiment al echipei, ca să înțelegeți cât de grea a devenit misiunea selecționerului.
Nu mă refer și la portari, întrucât din cei trei convocați, Sava de la Udinese și-a asigurat practic titularizarea după prestația de alaltăieri din meciul contra lui Inter Milano… că doar niciun om normal nu l-ar pune pe Tîrnovanu! Iar Moldovan nu știu cât mai știe și cât mai poate.
Revin la tema principală. În apărare, Lucescu avea un fundaș de mare perspectivă, Drăgușin de la Tottenham, a cărui prezență pe teren în cel mai puternic campionat din lume dădea siguranță naționalei. Între timp, Drăgușin s-a accidentat grav și încă n-a revenit în echipă. La mijloc, chiar dacă este departe de talentul și devotamentul lui tac’su, Ianis Hagi părea o variantă decentă de conducător de joc, tehnica și viziunea sa îndreptățindu-ne să sperăm la calificare. Ianis însă pare să aibă ca prioritate personală viața de familie, ceea ce e lăudabil în plan uman. Pentru națională și pentru Lucescu e însă un dezastru.
Tot la data preluării reprezentativei, printre împiedicații de care selecționata n-a dus niciodată lipsă în ultimii mulți ani, s-a strecurat și unul, Bîrligea, care chiar avea alură de fotbalist: avea tehnică, inspirație, avea șut și chiar înscria de destule ori, ceea ce ne amplifica speranțele. Dacă mai știți ceva despre el, spuneți-mi și mie, că eu și când aud că e în teren, aud doar când se anunță echipele. În rest, parcă i s-a șters fotbalul și de pe cortex, nu doar din picioare! Acestea fiind zise, chiar dacă batem Canada în amical și Cipru în grupa de calificare, nu cred că la halul în care se prezintă posibilii titulari avem șanse. Canada și Cipru sunt printre puținele pe măsura noastră.