Adversar tare pentru CSU Suceava la meciul de debut în Liga Zimbrilor

Universitarii fac ultimele pregătiri înaintea partidei cu Minaur
Universitarii fac ultimele pregătiri înaintea partidei cu Minaur

Joi, 11 septembrie, cu începere de la ora 17.30, în sala „Dumitru Bernicu” se va desfășura ultimul joc al primei etape din cadrul Ligii Naționale de handbal masculin, ediția de campionat 2025-2026. CSU Suceava va primi vizita formației Minaur Baia Mare, o echipă solidă, care are deja patru meciuri oficiale la activ, două în Supercupa României, unde a luat argintul, și două în EHF European League, unde a reușit să elimine echipa islandeză Stjarnan și să se califice în grupele celei de-a doua competiții ca valoare din handbalul european. Din păcate, universitarii au destule probleme de lot înaintea primului meci oficial al noului sezon competițional, Cătălin Zarițchi, Codrin Radu, Adrian Tîrzioru, Claudiu Lazurcă și Andrei Bruj fiind chinuiți de accidentări.

„Pentru noul sezon ne propunem, ca de obicei, să terminăm pe un loc cât mai bun. Va fi însă dificil, pentru că toate cele trei echipe care s-au retras sau au dispărut în această vară au fost sub noi în clasament. Timișoara pare că s-a întărit destul de mult, atât ca lot, cât și pe banca tehnică, iar Vasluiul la fel, a făcut numeroase transferuri. Credem însă în șansa noastră și în ideea noastră de unitate, de grup și de vestiar. Ca și până acum, trebuie să ne dăruim meci de meci și să luptăm cât mai mult, chiar dacă adversarii vor fi, de multe ori, mai bine cotați decât noi”, a declarat antrenorul Bogdan Șoldănescu.

În prima etapă a Ligii Zimbrilor s-au înregistrat următoarele rezultate:

Dinamo București – Universitatea Cluj 38-23

CSM București – CSM Vaslui 31-30

Potaissa Turda – SCM Politehnica Timișoara 28-32

HC Buzău – CSM Constanța 33-31

CSM Sighișoara stă în această rundă.

Recomandări

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu