HANDBAL

Adversar de Liga Campionilor pentru universitari



La numai trei zile după victoria de la Iași, echipa locală de handbal CS Universitatea va avea astăzi, de la orele 11.00, la sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava, cel mai important test din acest tur de campionat. Elevii lui Petru Ghervan vor primi vizita celei mai titrate echipe din România, HCM Constanța, formație care ne-a reprezentat în Liga Campionilor și își continuă traseul internațional, în optimile de finală ale Cupei Cupelor, acolo unde va întâlni formația Dinamo București. Cu un moral foarte bun, după victoria de la Iași, dar și după locul pe care-l ocupă în clasament, studenții suceveni ar putea face o figură frumoasă în meciul de astăzi, în fața propriilor suporteri, mai ales că echipa de la malul mării nu trece printr-o perioadă prea fastă. Chiar dacă atât la Cluj, cât și la Iași, meciurile au fost destul de dure, jucătorii echipei locale au rezistat destul de bine, astfel că antrenorul Petru Ghervan își poate folosi toți oamenii din lot în confruntarea cu Constanța. După zece etape disputate până în prezent, echipa locală a reușit să contabilizeze cinci victorii, un egal și patru înfrângeri, ocupând un onorabil loc șapte cu 11 puncte. Înaintea etapei de astăzi, clasamentul Ligii Naționale de Handbal arată astfel:
1 Dinamo Baumit București 10 8 1 1 351 282 17
2 HCM Constanța 10 8 1 1 278 238 17
3 Steaua MFA București 10 8 0 2 340 299 16
4 UCM Reșița 10 5 4 1 317 280 14
5 Uztel Ploiești 10 6 1 3 288 276 13
6 CSM Medgidia 10 5 1 4 324 310 11
7 CS Universitatea Suceava 10 5 1 4 288 301 11
8 Izometal Timișoara 10 4 2 4 275 270 10
9 Energ. Lign. Pandurii Tg. Jiu 10 4 1 5 281 291 9
10 HCM CSM Bistrița 10 4 0 6 262 288 8
11 Minaur Baia Mare 10 3 0 7 294 297 6
12 HCM Brașov 10 2 1 7 251 267 5
13 Armătura U Agronomia Cluj 10 1 1 8 230 304 3
14 Politehnica Iași 10 0 0 10 251 320 0



Recomandări