Sâmbătă, 28 martie 2015, a avut loc la București Adunarea Națională a Asociației Părinți pentru Ora de Religie (APOR), la care au participat 140 de președinți și vicepreședinți ai celor 40 de organizații locale și comitete APOR existente în acest moment în aproape toate județele țării.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat personal participanților un cuvânt de binecuvântare și încurajare a demersului asociației.
În cadrul discuțiilor participanții au hotărât următorii pași de urmat până la următoarea întrunire:
– înființarea de organizații APOR în toate municipiile și orașele țării;
– cooptarea a cel puțin unui părinte în fiecare școală din România;
– crearea unui grup de avocați și juriști care să acorde asistență juridică școlilor, părinților și profesorilor de religie;
– monitorizarea procesului legislativ și formularea de propuneri pentru modificarea Legii Educației Naționale și a altor acte normative.
Cu acest prilej, s-a stabilit implicarea în realizarea unui Proiect strategic pentru îmbunătățirea calității orei de Religie și a învățământului românesc în general pentru a avea cele mai bune programe, cele mai bune manuale și materiale auxiliare, profesorii cei mai bine pregătiți, cât și implicarea asociației în desfășurarea unor activități extrașcolare care să permită expunerea copiilor la modele de viață bazată pe valori religioase (organizarea de tabere, dialoguri cu personalități, coordonarea activităților de voluntariat etc.).
În cadrul acestei prime Adunări Naționale a Asociației Părinți pentru Ora de Religie, cea mai nouă, dar probabil cea mai importantă și mai activă organizație nonguvernamentală a părinților din România, participanțiiau votat pentru declanșarea procedurilor în vederea inițierii modificării Constituției, în scopul introducerii explicite a garantării orei de Religie confesionale, parte a trunchiului comun, cu retragerea la cerere, și definirea constituțională a familiei ca fiind constituită prin căsătoria între un bărbat și o femeie.
Asociația APOR, prin implicarea căreia peste 91% dintre elevi au fost înscriși pentru ora de Religie, este convinsă că educația și dezvoltarea spirituală a copiilor se poate obține doar prin realizarea parteneriatului tripartit dintre Familie, Școală și Biserică.
Din județul Suceava au fost delegați președintele filialei județene dr. Valeriu Gavrilovici și 2 vicepreședinți – dr. Mihaela Mihordea și ing. Corina Istrătoaie.
Dr. Valeriu Gavrilovici ne-a declarat: „Toți ne dorim să asigurăm creșterea frumoasă a copiilor noștri. Ne regăsim în demersurile și în proiectele APOR și implicarea noastră este expresia concretă a stării continue de preocupare pe care aș denumi-o«de gardă pentru copiii noștri».Suntem interesați de dezvoltarea lor armonioasă, ceea ce presupune, bineînțeles, și un climat favorabil pentru formarea și afirmarea spirituală. De aceea și acțiunile noastre vor viza promovarea și sprijinirea inițiativelor convergente cu acest scop și îi așteptăm alături de noi pe toți cei care văd în Ora de Religie liantul între familie, biserică și școală. Pentru viitorul apropiat unul din obiective va fi să demarăm o campanie prin care să «salvăm» sărbători precum Paștile și Crăciunul de la denaturarea și mutilarea lor, de la acapararea și confiscarea lor comercială, uneori cu accente grotești. Paștile este sărbătoarea fundamentală a creștinătății, Învierea Domnului Hristos, și nu are sens să le asociem (doar) cu un iepuraș aducător de ouă de ciocolată și cadouri. La 25 decembrie așteptăm și sărbătorim Nașterea Pruncului Sfânt din Fecioara Maria și nu pe un moș îmbrăcat în roșu. E vorba de o atitudine de minimă demnitate creștina pe care suntem datori să o vestim în cetate!”
“Este cel mai frumos eveniment ce a avut loc în ultimii ani în România. Din toate colțurile țării părinți îngrijorați de educația morală a copiilor lor au spus într-un glas «Vrem ora de religie!» La ora de religie copiii învăța ce este inocența și puritatea, ce este blândețea și ce este iubirea. Află care este rostul lor în lume, care este scopul existenței noastre; află că viața noastră nu sfârșește în moarte, ci în înviere; că existența noastră este spre Hristos și că lumea nu este doar un moment gol, în care să stăpânească neantul. Vor avea o nădejde și nădejdea îi va face tari“, a spus dr. Mihaela Mihordea, care a participat la lucrările Comisiei Organizarea Instituțională și Comunicare din cadrul Adunării Naționale a Asociației Părinți pentru Ora de Religie.
Doamna ing. Corina Istrătoaie a participat la discuțiile din Comisia Învățământ și Activități cu Elevii, în cadrul căreia s-a discutat despre creșterea calității educației prin modificarea manualelor și a programei școlare, implementarea unor măsuri de formare continuă a profesorilor de religie și a îmbunătățirii atitudinii acestora.
Încurajam toți părinții și elevii să vină cu propuneri concrete în acest sens, accesând pagina de Facebook a Asociației Părinți pentru Ora de Religie – APOR. Precizăm că se pot depune cereri pentru participarea la ora de religie în continuare.
„E important să înțelegem că trebuie să ne implicăm în acțiuni ce țin de educația copiilor noștri. Educația în general e în mare criză, copiii sunt în criză din cauza lipsei de afectivitate. Ne lipsește răbdarea pe care o așteaptă tinerii de la noi. Copiii sunt foarte vii și doresc de la noi ceva viu. Ora de religie ar putea fi altceva tocmai prin prezența iubirii. Aceasta trebuie să fie un spațiu al dialogului, al comunicării sufletești, al descoperirii iubirii de oameni și de Dumnezeu, o oră de școală pe care elevii să o aștepte cu nerăbdare și cu bucurie”, a declarat doamna Corina Istrătoaie.