Convocare

Adunarea Generală a AJF stabilește regulile pentru sezonul 2011-2012



Biroul de Urgență al Asociației Județene de Fotbal Suceava a convocat Adunarea Generală a membrilor afiliați pentru data de 11 iunie 2011, orele 10.00, în sala de conferințe a Hotelului Continental Arcașul. Principalul punct pe ordinea de zi se referă la problemele de organizare a viitoarei ediții de campionat, incluzând aici Liga a IV-a juniori și seniori, Liga a V-a și Juniori C. După cum se știe, Adunarea Generală a votat astă iarnă reducerea numărului de echipe ce activează în Liga a IV-a de la 18 la 16 începând cu sezonul 2011-2012, în vreme ce campionatul Ligii a V-a se va structura și organiza în funcție de numărul echipelor care se vor înscrie în competiție. Conducerea AJF Suceava a anunțat că prezența la Adunarea Generală este obligatorie, membrii afiliați care vor absenta urmând să fie sancționați cu penalitate sportivă, conform articolului 35 din Regulamentul disciplinar.
În altă ordine de idei, Comisia Județeană de Arbitri a stabilit brigada care va oficia duminică 12 iunie, cu începere de la ora 17.00, la Siret, la meciul din finala Cupei României – Faza județeană. Confruntarea dintre Florconstruct Pătrăuți și Minerul Iacobeni va fi condusă la centru de Ionuț Marciuc, ajutat la cele două linii de asistentul FIFA Sebastian Gheorghe și de tânărul Andrei Ițco, recent promovat în lotul arbitrilor de Liga a III-a.