Cronica religioasă

Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

La Centrul eparhial Suceava va avea loc sâmbătă, 28 ianuarie, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Începând cu ora 9:00, la Catedrala arhiepiscopală din Suceava, arhim. Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, alături de părinții consilieri de la Centrul eparhial, părinți inspectori și protopopi, va oficia un Te Deum. Slujba va avea loc în prezența Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și a membrilor Adunării eparhiale. De la ora 10:00, în sala festivă a Centrului eparhial Suceava, se vor desfășura lucrările Adunării eparhiale, sub președinția Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Pimen.
„În cadrul Adunării vor fi prezentate dările de seamă ale sectoarelor Administrativ, Economic, Asistență socială, Cultural, Exarhat, Învățământ religios și ale Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava. Tot în cadrul acestei întruniri se va supune la vot valabilitatea Adunării eparhiale, care se va încheia prin cuvântul Înalt Preasfințitului Pimen”, a declarat pr. Dragoș Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. (Ziarul Lumina)

Recomandări

PS Damaschin Dorneanul: „Fiți Lumină pentru cei din familie, pentru cei din comunitate, pentru toți cei pe care îi iubiți. Hristos a înviat!”

Sfânta Lumină s-a pogorât la Mormântul Învierii din Ierusalim. Lumina Harică va ajunge la Suceava în jurul orei 20:20

Mănăstirile și schiturile din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, sprijin esențial în campania „DAR spre Înviere”