Adulter

Adulter.1. Unii bărbați își iubesc atât de mult nevasta, încât, pentru a nu o uza, hârbui, preferă să se folosească de soțiile altora. 2. În Grecia antică, amantul unei femei măritate era pedepsit în public: i se băga o ridiche în anus sau era epilat. 3. Până în secolul al XVIII-lea, nașterea de gemeni era asociată cu adulterul. Se credea atunci că bărbatul nu poate să fecundeze decât un ovul, iar doi bebeluși înseamnă două fecundări, deci un al doilea tată. Mămicile de gemeni erau condamnate să sufere disprețul societății.
4. În Italia, până în anii 1960, tradiția spunea ca bărbatul să-i ofere o pușcă sau un pistol viitoarei lui soții, cu care ea să-l poată ucide dacă era infidel. 5. În Anglia secolului al X-lea, regele Edmond adopta măsuri aspre contra infidelilor, având în vedere creșterea alarmantă a cazurilor de adulter. Femeile infidele erau pedepsite prin tăierea nasului și urechilor, iar amanții lor erau alungați din regat. (Historia.ro) 6. Adulterul: democrația iubirii. (H.L. Mencken)
7. „Adulterul implică o muncă foarte grea, pe care cei fideli din comoditate nu o vor înțelege niciodată.” (Xavier Marias) 8. „Orice adulter costă, la un moment dat, cât nu face.” (C.V. Tudor) 9. „Femeii adultere glumele soțului îi ard măduva, iubirea oasele. Vorbele drăgăstoase îi par împungătoare. Nu pot fi mulțumiți doi soți care nu se iubesc.” (Pancatantra)
10.O femeie scrie pe net: „Am admis, atunci când am aflat, ca soțul meu să aibă o aventură: nu-s o proastă, știu că monogamia eternă e doar un slogan pentru naivi. Dar nu am putut admite permanentizarea acestei legături, neglijarea mea totală ca femeie, constatarea că partenerul meu mă crede, de fapt, idioată și nu doar tolerantă. Acestea au fost, de altfel, puținele cuvinte pe care le-am adresat, la despărțire, celui care este azi «fostul meu soț»”. Corect, doamnă necunoscută: altfel spus, ca și moartea, nu adulterul trebuie să ne sperie, ci eternitatea, eternizarea lui… 11. O „copilărie” comisă în mod repetat de adulți.
Bărbați.Bărbații la care ne gândim, ca femei, se pot împărți în doua clase: bărbați care ar trebui să ne placă, dar nu ne plac, și bărbați care nu au nici un motiv să ne placă, dar ne plac. Ajunge. ”Nici iadul, nici muierea, nici pământul secetos nu zic: ajunge.
Amante. 1. Despre amante ca stimulent, afrodiziac al soției, un excelent text de Simona Catrina: „Iubitul tău, pierdutul meu, ciudatul nostru”. „…Iar amantele urăsc soțiile, iertați-mi platitudinea, dar simt nevoia să amintesc omenirii acest adevăr spumos. N-am priceput niciodată de ce amantele vor musai să devină neveste, știind din start că asta implică riscul unei umilințe ulterioare, dictată de faptul că bărbații insistă pe ideea că suntem poligami – un splendid defect din fabricație. Pe de altă parte, le-am spus multor amice (care inițial mi-au spus ca sunt sisi la cap, iar pe urmă mi-au dat dreptate) că nu există motivație mai mare în viața unei soții decât amanta soțului ei.”
2.Atâta vreme cât ești amanta unui bărbat nu vei putea fi o bună prietenă a lui. (Madeleine Mennier) 3. În principiu, amantele ar trebui să fie mai fericite ori măcar mai mulțumite decât nevestele. Ele își trăiesc viața mai liber, mai intens, ele experimentează, schimbă, încearcă. Singura lor mare tristețe rămâne ziua de duminică, atunci când iubitul trebuie să stea acasă, cu familia. 4. „Trebuie să știi că, în această lume, nu soțiile sunt cele mai adorate, ci amantele.” (Carol al II-lea)
5. „Kogălniceanu a fost un creator, un ctitor. A trăit din plin. A fost un mare și incorigibil patriot. Acum, lăsați-mă să detaliez puțin aceste fraze trunchiate. Este omul căreia țara îi datorează acte esențiale, începând din 1848, până în 1891, când moare. Sute de pagini de texte legislative i se datorează (el avea studii de drept, făcute în Germania). Până în ultimele zile de viață, omul ăsta n-a lenevit: a fost politician, arendaș, proprietar de fabrică, diplomat, ziarist, scriitor. În cea mai mare parte a vieții sale, Kogălniceanu a făcut lucruri bune. Ideea pe care eu o am și pe care cred că a avut-o și Kogălniceanu e că în fiecare clipă în care trăiești, se uită Dumnezeu la tine. Nu sta degeaba! Dacă faci, să faci un lucru bun! Mai e ceva care s-ar putea să vă stârnească mirarea. Kogălniceanu este omul care trăiește din plin. Cu alte cuvinte, are o nevastă, dar are și foarte multe aventuri. Eu cred că aceste aventuri i-au dat apetența pentru viață, buna dispoziție, curiozitatea care l-a stăpânit tot timpul și acest optimism fără de care nu poți să trăiești. O să vă spun ceva foarte eretic: sunt convinsă că, dacă Ceaușescu ar fi dus o viață normală de bărbat – ai o nevastă acasă, pe care o respecți ș.a.m.d., dar inima ta palpită și pentru altcineva și poți să stabilești o legătură mai sus de centură – cred că lucrurile ar fi evoluat puțin altfel. Faptul că el (Ceaușescu, n.n.) n-a avut ca pildă de feminitate decât o femeie mai mult sau mai puțin neghioabă, lipsită de fantezie și rea peste măsură, a dus la distrugerile absolut nejustificate la care am asistat. Revenind la Kogălniceanu, el s-a luptat ca un leu pentru România. Nu poți să nu fii emoționat citind discursul pe care l-a rostit, în 1878, la Berlin, în fața Congresului care decidea, după faimosul Război de Independență (un război ruso-turc în care intervenim și noi și în urma căruia căpătăm independența, dar pierdem Basarabia). E un discurs de pledoarie pentru acest pământ românesc – o piesă care ar trebui să se afle pe pupitrele școlarilor. O să spuneți: «Bun, dar patriotismul este astăzi un lucru depășit. Noi suntem cetățeni europeni!». Nu se poate. Ideea asta a identității trebuie sădită în fiecare dintre noi, pentru că ne face să fim mai puternici. Fără ea, riscăm să ne dizolvăm.” (Georgeta Filitti)