Sprijin financiar

ADS Suceava a depus 30 dosare la Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă



– Cuantumul rentei este de 100 sau 50 euro/ha/an și se acordă tuturor proprietarilor de pământ care au cel puțin 62 de ani și decid să vândă sau să arendeze terenul
– Cel mai în vârstă solicitant din județ este un țăran de 85 de ani din Păiseni, comuna Cornu Luncii, care a vândut 2,6 hectare de teren pentru a beneficia de acest sprijin
Agenția Domeniilor Statului (ADS) Suceava a trimis 30 de dosare la Oficiul Național de Rentă Viageră Agricolă. Directorul ADS Suceava, Ioan Băncescu, a precizat că solicitările cele mai multe pentru acordarea acestui sprijin financiar acordat în baza legii 247/2005 provin de la sucevenii domiciliați în Șcheia, Mihoveni, Sf. Ilie, Salcea, Bosanci, Vulturești, Vicșani. De asemenea, la Biroul Județean de Rentă Viageră Agricolă din cadrul ADS Suceava au fost primite și două dosare de la cetățeni din județele Cluj și Buzău care are au teren în județul nostru. „Avem doi rentieri din județul Suceava care au încheiat dosarele pentru acordarea rentei viagere agricole în alte județe – Botoșani și Neamț. Dosarele se depun în județul în care este amplasat terenul, iar plata rentei viagere agricole se face în județul de domiciliu al proprietarului terenului”, a precizat Ioan Băncescu. Cel mai în vârstă solicitant din județul nostru este un țăran de 85 de ani din Păiseni, comuna Cornu Luncii, care a vândut 2,6 hectare de teren, rămânând cu mai puțin de 0,5 hectare pentru folosință proprie. Acesta va primi, pe lângă suma oferită de cumpărător, câte 100 de euro/hectar/an până la sfârșitul vieții. Renta viageră reprezintă suma de bani plătită persoanei în vârstă de peste 62 de ani care consimte să transmită proprietatea sau folosirea terenului proprietate individuală, având siguranța unei sume garantate de stat. Cuantumul rentei viagere este echivalentul în lei a 100 euro/an/hectar pentru terenul agricol înstrăinat și echivalentul în lei a 50 de euro/an/hectar pentru terenul arendat. Plata rentei viagere se face într-o singură rată anuală în primul trimestru al anului pentru anul precedent. Plata se face prin raportarea la media cursului oficial din primul an în care trebuie plătită. Pentru a deveni rentieri agricoli, sucevenii trebuie să depună la sediul ADS o cerere tip, copie după actul de identitate, copie după actul de vânzare- cumpărare intabulat sau, după caz, copie după titlul de proprietate al arendatorului și după contractul de arendare și o declarație pe propria răspundere.



Recomandări

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava