Directorul SRI Eduard Hellvig a decis denunțarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI cu alte instituții, inclusiv din domeniul justiției, care nu se corelează cu modificările legislative intervenite de la momentul încheierii, a precizat, marți, președintele Comisiei SRI, Adrian Țuțuianu, citat de Mediafax.„În urma analizei realizate la SRI, din dispoziția domnului Hellvig, s-a constatat că unele documente de cooperare nu mai corespund realităților juridice și nu se corelează cu modificările legilative intervenite de la momentul încheierii acestora, iar alte protocoale și-au atins obiectivele. Ca urmare, directorul SRI a hotărât denunțarea tuturor protocoalelor aflate în această situație, cu notificarea co-semnatarilor, inclusiv a protocoalelor din domeniul Justiției, care nu mai corespund criteriilor de necesitate și utilitate”, a spus Țuțuianu.