Adrian Păunescu a distrus un monument istoric

Este o datorie cetățenească să păstrăm integritatea monumentelor istorice, pentru că ele vorbesc noilor generații despre gloria vremurilor de altădată, certificând continuitatea culturii și civilizației noastre pe aceste meleaguri. Totuși, întrucât simțul civic este pe la noi mai fragil ca un ciorap de damă, monumentele istorice sunt ciopârțite sau distruse în totalitate. Și chiar dacă vinovații apucă să-și primească pedeapsa, o durere tot rămâne, ciugulind din pieptul nostru, asemenea unui pui de infarct.
Un astfel de monument istoric a dispărut, la începutul anului, printr-o inconștiență, provenind din același simț civic descărnat. Monumentul istoric la care ne referim este faimosul burtoi al lui Adrian Păunescu, dispărut din cauza unei nesăbuite cure de slăbire.
Pântecele păunescian, străveche arhitectură… Din această cavitate, cu un volum mai mare ca a unui rezervor de Hummer, porneau, pe vremuri, compozițiile care asigurau combustia Cenaclului “Flacăra”. Dacă doreai să rememorezi osanalele cenaclului zburând prin aer ca sâmburii de dovleac, n-aveai decât să acționezi cu telecomanda buricul păunescian, care-ți punea la dispoziție piesa dorită:
-Să învățăm ce-nseamnă omenia!- tuna Păunescu,
strecurându-și lăboanța în intimitățile vreunei uteciste de serviciu.
-Să învățăm ce-nseamnă omenia! – aproba publicul, descreierat de excitație.
– Și comuniști să învățăm să fim!- adăuga poetul, cu celulita fălcilor desenându-i valuri marine…
Primul care ar trebui pedepsit pentru distrugerea monumentului în cauză este chiar Păunescu. El trebuie să înțeleagă, măcar acum, că istoricu-i burdihan, imposibil de înconjurat cu o curea, nu era proprietatea sa, ci ținea de patrimoniul statului. De când burtoiul lui Păunescu a trecut la cele veșnice, suntem mai săraci, mai triști, mai singuri.